Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către domnul FLOREA Costel, consilier local in cadrul Consiliului Local al Oraşului Târgu Frumos.
Potrivit comunicatului remis de ANI, Costel Florea a deţinut simultan, în perioada 29.05.2009 – 05.05. 2011, „atât funcţia publică de consilier local al Consiliului Local al oraşului Târgu Frumos, cât şi funcţia de director în cadrul S.C. TERMOSERV TG. FRUMOS S.A. (societate aflată sub autoritatea Consiliului Local), încălcând, astfel, prevederile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr.161/2003”. De asemenea, se arată în comunicat, „domnul FLOREA Costel deţine, începând cu data de 16.06.2010, calitatea de administrator în cadrul S.C. TERMOSERV TG. FRUMOS S.A.”.
ANI precizează că a respectat toate procedurile în vigoare şi că incompatibilul a depus la dosar un punct de vedere. Dar cum acestei instituţii nu i se pretinde obiectivitate, punctul de vedere al „inculpatului” nu este dat publicităţii.