La fel ca şi anii trecuţi, în această lună MApN a organizat o serie de evenimente în cinstea aniversării. Cele mai multe, ca de obicei, la Bucureşti. Pe lîngă simpozioane, mese rotunde şi lansări de carte, în Bucureşti este organizată şi vizitarea Arcului de Triumf. Oamenii vor putea să admire terasa superioară, precum şi patru expoziţii amenajate în interiorul Arcului de Triumf. Monumentul a fost deschis pe 20 octombrie, între orele 11.00 şi 13.00 şi va mai putea fi vizitat în zilele de 24 şi 25 octombrie între orele 10.00 – 17:30
De asemenea, pe parcursul celor două zile, între orele 11.00 – 15.00 vor avea loc parade, cu demonstraţii de mînuiri de arme şi exerciţii tactice, prilejuite de sărbătorirea Zilei Armatei Române.