<<Legea unica de salarizare creeaza noi discriminari, salariile fiind stabilite in functie de efectul protestelor asupra Guvernantilor. Din acest punct de vedere, politistii sunt dezavantajati fiindu-le interzis dreptul la greva. Metoda „pumnului in gura” folosita in loc de dialog social cu reprezentantii politistilor va avea efecte asupra sistemului de ordine si siguranta  publica>>, sustine Vasile Lincu, presedintele sindicatului politistilor Pro Lex, intr-un comunicat de presa. Si pentru ca aceasta situatie ii nemultumeste, politistii vor recurge la alt tip de „represalii”:

 

 „-Sindicatul „Pro Lex” adera la formele de protest generale ale bugetarilor;

 -Membrii de sindicat din politie, fara a incalca in vreun fel prevederile legale, vor pune accent pe calitatea si meticulozitatea rezolvarii cazurilor, fara a tine cont de acoperirea deficitului de personal si de factorul timp.

-Nu vor mai efectua ore suplimentare decât din dispozitia scrisa a sefului;

-Sesizarile cetatenilor se vor trata cu o maxima diligenta;

-Cercetarile la fata locului vor fi efectuate cu maxima scrupulozitate;

-Nu vor mai suporta cheltuielile pentru carburant;

-Nu vor mai utiliza autoturismele proprietate personala in solutionarea problemelor de serviciu;

-Nu vor mai asigura din resurse proprii consumabilele si rechizite.

 

La aceste forme de protest, vamesii si politistii comunitari (care au dreptul legal la greva), vor adauga si participarea la mitinguri, marsuri etc, precum si execsul de zel in desfasurarea oricarei activitati.

 

Politistii se declara nemultumiti nu numai de faptul ca magistratii au fost discriminati pozitiv fata de toate categoriile bugetare, dar sustin ca Guvernul a incalacat principiile stabilite la negocierea si realizarea Legii de salarizare unica. Astfel, se precizeaza in comunicat, „Desi grupul de lucru de la Ministerul Muncii a acceptat propunerea Presedintelui „Pro Lex”, Vasile Lincu, ca salariile celor din Politie sa fie aceleasi pentru functiile echivalente din Armata, S.R.I., S.P.P. si Penitenciare, in ultima varianta a legii, coeficientii agentilor de politie sunt mai mici decât ai subofiterilor din M.Ap.N. având functii echivalente. In conditiile in care subofiterul din M.Ap.N. cu studii superioare, poate valorifica aceste studii prin incadrarea in functii superioare, pentru agentul de politie nu exista prevederi diferite in functie de studii (potrivit legii in vigoare agentii de politie cu studii superioare primesc un spor de 25%).

De asemenea, reducerea coeficientilor nu a fost proportionala, ci mai degraba discriminatorie. Astfel, chestorilor li s-au redus cu aproximativ 1/3, iar celorlalti cu mai mult de 50%, fata de coeficientii stabiliti de grupul de lucru. Spre exemplu, un agent de politie (care lucreaza in strada) va avea un salariu de 1.344 lei, iar un chestor sef de politie va avea un salariu 15.362 lei (precizam ca la aceste salarii se pot adauga si spor de pâna la 30% din salariu).

         Consiliul European al Sindicatelor din Politie, organizatie neguvernamentala a Consiliului Europei si federatia de ramura la care „pro Lex” este afiliat, apreciaza ca, in conditiile in care infractionalitatea este transfrontaliera, problemele politistilor români sunt problemele tuturor politistilor din Europa, cu impact si asupra sigurantei cetatenilor din propriile tari.

         O alta nedreptate a proiectului legii unice de salarizare vizeaza politistii comunitari cu atributii similare politistilor de la ordine si siguranta publica. Astfel, desi atributiile si pericolele sunt similare, politistii comunitari sunt salarizati sub nivelul salariului minim pe economie, nefiind nicio diferenta din punct de vedere salarial fata de ceilalti functionari publici din primarii.

         Personalul vamal, desi a primit atributii suplimentare si lucreaza in frontiera si in conditii periculoase, nu primesc sporurile altor angajati care isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii”.

Iar la aceasta lista a nemultumirilor se aduga faptul ca politistii nu mai primesc banii de chirie, faptul ca inca de anul trecut salariile se dau cu intirziere, iar pentru unele drepturi banesti si sporuri exista restante vechi de citiva ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.