La data de 09.04.2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor OZSVATH GHEORGHE ŞTEFAN şi RUSU FLORIN-DUMITRU-CĂTĂLIN, medici în cadrul unui spital din mun. Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

S-a reţinut că, în zilele de 7 şi 8 aprilie 2013, pentru a efectua intervenţiile chirurgicale asupra pacienţilor minori C.A.M., C.V.G. şi G.L.C., medicul chirurg OZSVATH GHEORGHE ŞTEFAN a primit câte 600 de lei pentru fiecare intervenţie chirurgicală. La percheziţia corporală efectuată asupra medicului a fost găsită suma de 3076 de lei.

Totodată, s-a reţinut că, în ziua de 08 aprilie 2013, pentru a participa la cele trei intervenţii chirurgicale, medicul anestezist RUSU FLORIN-DUMITRU-CĂTĂLIN a primit suma de 150 de lei pentru primul pacient, respectiv câte 200 de lei pentru fiecare dintre ceilalţi doi pacienţi. Medicul avea asupra sa suma de 3050 de lei la momentul conducerii la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Dosarul va fi înaintat Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 29 de zile.
Cercetările au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală Anticorupţie.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
DIN CADRUL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREŞTI
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.