Prietena mea m-a-ntrebat:dacă eu şi încă 99 la sută nu suntem de acord cu acest Cod al Muncii, ce se întâmplă? Şi-am zis: aproape nimic; Guvernul îşi asumă răspunderea în Parlament, Opoziţia introduce o moţiune de cenzură şi dacă nu se votează, asta e! Codul Muncii îşi intră în drepturi.

Şi ea zis: „Nu e drept!” Nu e! am fost eu de acord; mai ales că ultimul cuvânt îl are un grup de trădători, bărbaţi de nimic, împreună cu un partid al maghiarilor care urmăreşte un singur scop: ruperea de sub autoritatea română a unui important teritoriu al ţării.

„Groaznic”, a murmurat ea. „Şi nu se poate face nimic?” Nimic, am zis, până la alegerile viitoare; abia atunci alegătorii îi vor putea sancţiona pe nemernici.

A căzut pe gânduri şi a zis: „Nu e în ordine! Alegerile viitoare se vor câştiga cu bani şi sacoşe cu ulei, zahăr şi orez”. Şi-am zis: democraţia nu e de nasul popoarelor fără cultură civică; avem doar şansa aşteptării.

„Şi-atât?” s-a neliniştit ea. Atât, am zis; între timp va trebui să ne resetăm în totalitate. „Cum?” a vrut ea să ştie.

Şi iată, postul de televiziune Realitatea lansează cocursul „Cine este regina?” Câştigătorul obţine un premiu enorm în situaţie de criză. Şi-am spus prietenei mele: uite o iniţiativă deşteaptă; populaţia este chemată 1 – să participe; 2 – să se informeze; 3 – să ia aminte la mecanismele dăunătoare din societate; 4 – să creeze logic. Aşa se învaţă civismul.

 

CNA vine şi amendează postul pentru acest concurs. Pentru caii-verzi pe pereţi ai unei doamne ticăloase; este vorba de doamna care a făcut dintr-un viitor preşedinte al republicii un umil slujbaş la Cotroceni: Raluca Turcan. Chipurile televiziunea a încălcat deontologia jurnalistică a echidistanţei. CNA, alcătuit pe algoritm politic, nu a încălcat nimic; căci menirea acestuia este să împiedice orice ridicare a capului. Cine, cum apără democraţia?

 

Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.