Lucrurile s-au petrecut astfel: mai întâi a fost Dan Andronic. El a postat pe blogul său ştirea reţinerii lui Sorin Ovidiu Vîntu; Dan Andronic este consilier la Cotroceni. Televiziunile au prins osul din zbor şi au năvălit buluc la Parchet.
A urmat recital Robert Turcescu; a arborat drapelul neutralităţii, a aşezat cu grijă accentele critice pe greşelile anchetatorilor; a strecurat pentru deliciul românilor citate din rapoartele SRI; discuţii între SOV şi fiica sa, dintre SOV şi numitul Popa; terenul a fost pregătit psihologic pentru ca nimeni, mai târziu, să nu se îndoiască de vinovăţia lui SOV; Robert Turcescu este apostol al lui Băsescu; sub acoperire.
Iată apare Dan Diaconescu, otevistul; aceeaşi schemă: arborează drapelul neutralităţii: pune accentele laudative pe numele Sorin Ovidiu Vîntu; dar strecoară subtil amintiri din care rezultă legături indisolubile între SOV şi numitul Popa; propune o solidarizare a presei sub conducerea sa întru salvarea breslei gazetăreşti.
Cine altcineva decât cel care a trimis toboşarii să facă zgomot în piaţă a gândit scenariul arestării lui SOV? Lume, lume!…
Pentru fapta sa, SOV poate fi condamnat la o pedeapsă între câteva luni şi şapte ani; cel mai probabil câteva luni.
Aici mă despart de tot ce-am citit în ziare şi am văzut la televizor: mie, amploarea acestui tărăboi îmi aminteşte de Omar Hayssam şi de cei trei jurnalişti răpiţi în Irak. Omar era legat ombilical de PSD; Băsescu tocmai ce suise în jilţul de la Cotroceni şi avea nevoie de consolidarea puterii împotriva rivalului său Adrian Năstase, care putea învia din cenuşă.
Un an de zile după aceea, PSD şi fruntaşii săi au fost tocaţi de presă bucată cu bucată speculând relaţia vinovată a lui Hayssam cu partidul duşman. Adrian Năstase a pierdut totul, PSD a coborât sub 10 la sută în sondaje; trăiască regele!
Astăzi, o umilire a mogulului SOV ar putea răcori febra din obrajii pomădaţi ai unui preşedinte ajuns în situaţia PSD de pe timpul lui Omar; dar n-ar putea schimba politica editorială a postului.
Miza nu a fost SOV; se zice că s-au cheltuit peste 30 milioane de euro pentru a fi asigurată supravegherea informativă a mogulului; căci, mogulul SOV putea repeta, tot cu spijinul serviciilor secrete, cazul Omar; era legat ombilical de o persoană care, numărată cu bani mărunţi, putea beli ( expresie de la Cotroceni) mulţi beneficiari politici; persoana oblăduită de SOV era detestată de popor şi prin trimiterea ei la stâlpul infamiei ar fi bucurat multe inimi pe care le-a necăjit, multe suflete umilite de îmbogăţiţii de război.
Umilirea lui SOV, ca şi a arabului şnapan, oferea prin ea însăşi satisfacţie celor sărăciţi de criză; preşedintele putea apărea pe calul alb şi anunţa biruitor noul partid Albă ca Zăpada.
Doar că anul 2010 diferă de anul 2005; presa n-a mai muşcat din momeală; n-a mai scos la suprafaţă, cel puţin deocamdată, liste negre; apostolii n-au mai fost ridicaţi pe braţe; dimpotrivă: viclenia de pe buzele lor n-a mai simţit gustul plăcerii.
Ceea ce urma să instaureze o putere monopolară în România ar putea deveni Stalingradul scenaristului. Urciorul nu merge…
CITEŞTE şi Necredinciosu zice: S.O. Vântu – Stalingradul lui Băsescu (1)
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.
