În toate zilele astea cu ciumă, ministrul de Interne avea aerul că nu are habar ce este cu subalternul său Fătuloiu, omul cui este, ce a vrut să dovedească acesta cu balul-mascat din parcarea ministerului. Şi chiar nu avea habar.
Cuminte, a lăsat concluziile în seama echipei de anchetă; ca orice om normal numit nou în fruntea unei instituţii. Ţara fierbea, declaraţiile aiuritoare curgeau din guri pe care până atunci scria „marea-mută”, televiziunile încropeau scenarii după scenarii… Ministrul a ieşit în public şi a zis că-l sfătuieşte pe Fătuloiu, şi nu numai, să se abţină şi să vorbească mai puţin. Cuminte, ca orice ministru la început de drum.
Eu îi creditez inocenţa. L-am văzut minţind în împrejurări politice şi l-am citit; i-am descifrat alfabetul şi l-aş citi oricând fără greş: aerul arborat, de copil pe oliţă, era unul neschimonosit, era sincer.
Şi iată cum un ministru având la dispoziţie servicii specializate de informaţii şi contrainformaţii, generali unşi cu toate alifiile, şefi de departamente, adjuncţi, cutre bătrâne, codoşi de meserie, şade pe oliţa din vârful piramidei şi contemplă placid debandada din muşuroiul de furnici.
Ca în filmele în care pianistul continuă să zdrăngăne la pian în vreme ce peste capul său zboară scaune şi oamenii se împuşcă şi localul tot e devastat; el rămâne inocent, visător, străin de cele ce se întâmplă în jurul său.
Căci nimeni nu are timp şi chef să-l informeze; ar fi complicat şi nici rost n-ar avea: pianistul e picat din cer, nu e de-al lor, al locului.
De ce nu i s-a suflat la ureche ministrului ce se petrece în jurul său? Abia răspunsul la întrebarea aceasta ar developa starea de fapt din Internele ţării -ca miez-, şi din România în ansamblul ei.
Puterea este în fierbere. A bolborosit ceva în atmosfera nord-coreeană, când Elena Udrea a fost cocoţată în fruntea grupului de comando al Capitalei. În rest nimeni nu mai are încredere în nimeni; în Parlament, activiştii sunt ţinuţi în ţarcul partidului; nimeni n-are voie să urce la vot; la televiziuni sunt trimişi recitatori de texte plămădite în laboratarele de propagandă şi diversiune; cine, dar, să fi şuşotit la urechea ministrului, când nu se ştie de partea cui s-a rostuit acesta, cum vor fi tâlcuite informaţiile furnizate, ce culoare le va fi dată?
I s-au dat ministrului mutările în plic; ministrul a ieşit în conferinţă de presă şi le-a anunţat. S-au pus peceţile pe guri şi pe ochi – beznă străpunsă doar de lumina de pe fruntea primei doamne a partidului.
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.