După ce-a cântat pe toate strunele şi undele în toate gamele că este un om de dreapta, Mircea Cărtărescu vâră adânc mâna în buzunarele surtucului său de boier al literaturii. Caută batista de care, în uscăciunea de iască a poetului de curte, nu s-a folosit niciodată, şi se pune pe bocit năpasta care s-a abătut asupra poporului cumpărător.
Şi cu grija de a împinge alaiul bocitoarelor din urma carului mortuar cât mai departe de Palatul Cotroceni, arată spre zorile dinapoi. O mână de şmecheri , zice, a supt bogăţii prin furt, înşelăciune, escrocherii, lăsând poporul inocent în sapă de lemn. Iată vinovaţii pentru starea de sărăcie: toţi cei dinaintea lui Traian Băsescu.
Domnule Cărtărescu, toate capitalismele în legănul cărora vă mărturisiţi dragostea pentru Principe s-au născut din jaf, împilare, crimă. Nu se poate altfel. Cum altfel ar fi posibil să faci din zero lei şi zero bani miliarde peste noapte ? Fiindcă, tot Domnia Voastră o zice cu graţie poetică, nu există capitalism fără capital. De unde capital într-o ţară săracă? Fiindcă, Maestre, dacă adulaţi capitalismul, înţelegeţi-i mijloacele.
Iar masacrul pensiilor, iubite rebel, poartă un nume: Traian Băsescu. Pentru asta, pentru a pune la jug sărăcimea ţării şi a-şi ostoi poftele de mărire, preşedintele a creat un partid special, UNPR. A strâns lepădăturile din celelalte partide şi a creat un grup de comando care să decidă voturile după voinţa sa. Fără UNPR nu s-ar fi ajuns niciodată la crima de lespopor. Nu Iliescu şi Constantinescu au votat pentru. Nici mafioţii, nici hoţii, nici capitaliştii de carton, nici îmbogăţiţii peste noapte nu au făcut posibil votul criminal, ci maşinăria politică a lui Traian Băsescu.
Domnule Mircea Cărtărescu, nu mai plângeţi pe umărul nostru; nu vă credem şi dacă nu vă credem ne jigniţi, umilindu-ne. N-am găsit batista. Rămâneţi lângă idolul Domniei Voastre. N-aveţi nevoie de batistă.