Era nevoie de a un cap de analist gen Mugur Ciuvică pentru a străbate labirintul subtilităţii politice şi a ajunge până în viscerele acesteia.
De pildă, recent, domnul Klaus Iohannis ar fi putut repeta experienţa cu Victor Ponta. Premierul şi-ar fi dat demisia şi domnia sa l-ar fi urcat în jilţul guvernamental pe domnul Cioloş, favorit vechi. Sau pe doamna Prună.Şi aşa mai departe. Pentru asta nici n-avea nevoie de un nou Colectiv. Doar de atât: #rezist. În iarnă, rezistacii, înfruntând gripa, bronşita şi tot ce rimează, răguşiseră scandând „Jos Guvernul Grindeanu!” Ei, poftim! Acum îl aveau pe numitul Grindeanu la picioare. Jos de tot. Şi vot secret. Şi democratic. Şi stat de drept. Şi anticorupţie. Şi Justiţie independentă. Şi-un Dragnea învingător, dar cu securea unei zeiţe asemeni Liviei Stanciu deasupra capului.
Domnul Mugur Ciuvică, la capătul tunelului, se opreşte şi zice: liberalii şi-au trădat favoritul! Se abţin de la vot, sunt de partea duşmanului din trecut.
Asistenţa a rămas înmărmurită. De invidie.
Cum niciun alt cap de analist mai de soi, nici măcar domnul Chirieac, nu era în preajmă, nu s-a găsit nimeni să (se) întrebe: dar dacă chiar domnului preşedinte i-ar conveni mai mult un Grindeanu învingător împotriva unui Dragnea scos din joc? Tot democratic. Tot stat de drept. Tot anticorupţie, tot etc. Şi chiar era posibil. Ponta preluase frâiele luptei şi avea ceva adepţi care să asigure victoria la vot.
Ca mai mereu, trădarea a venit pe sensul fraţilor de cruce: minoritarii. Ceilalţi minoritari. Tot democratic, tot stat de drept, chiar drept de tot, cel mai drept.
Acum, a rămas în joc, pentru o victorie lesnicioasă, un singur atu: o zeiţă asemeni doamnei Livia Stanciu în procesul care l-ar putea trimite pe Liviu Dragnea în celula în care a fost şi Adrian Năstase.