Flagrantul, susţin surse judiciare, a fost realizat la Ploieşti, în momentul cînd judecătorul Rebegea primea de la o avocată a doua tranşă din suma de 37.000 de euro. Banii ar fi trebuit să cumpere decizii favorabile -cercetarea în stare de libertate- pentru dîmboviţeanul Florin Nicolae Pîrjol, fost Ghinea, zis “Ghenosu”, lider al clanului Ghenosu şi pentru spaima Ploieştilor, Sandu Zamfir, alias Austrianu.
Cît o fi fost frică şi cît lăcomie, numai magistratul ar putea să spună. Sigur e că “povestea lui de dragoste” cu aceşti interlopi a debutat cu multă vreme înainte. Se pare că tocmai acesta este motivul pentru care şi Consiliul Superior al Magistraturii a încuviinţat reţinerea judecătorului.

Interlopi de interlopi

Pentru că fac parte din “garda veche”, Ghenosu şi Austrianu acceptă că se pot face bani buni din trafic de droguri, sclavie sexuală şi infracţiuni pe internet sau prin sustragerea de bani de la bancomate. Nu numai că acceptă ideea, dar sînt ani buni de cînd au pus toate acestea în practică. Asta nu înseamnă, însă, să renunţe la vechile obiceiuri: ameninţări, şantaje, estorcări, tîlhării, toate comise cu violenţă maximă şi, cel mai frecvent, cu folosirea de săbii, bîte şi/sau arme de foc.

Ghenosu – “legendă” vie

Fieful lui Ghenosu este în Dîmboviţa, pentru că e originar din Tîrgovişte. Conduce un adevărat clan organizat după cele mai stricte reguli milităreşti, iar gruparea nu se dă în lături de la nimic, după cum rezultă din investigaţiile efectuate de autorităţi: skimming, trafic şi consum ilicit de droguri, trafic de carne vie, spălare de bani, şantaj, lipsire de libertate, tîlhării, camătă, furturi, înşelăciuni. Totul sub conducerea şi directa coordonare a lui Ghenosu.
Individ deosebit de violent, acesta are la activ mai multe dosare penale, precum şi o condamnare de şapte ani, în Franţa, pentru proxenetism agravat (adică, printre fetele sechestrate şi obligate să se prostitueze se aflau şi minore).
“Cariera internaţională” i-a consolidat renumele, astfel că a ajuns să intre în legături de “afaceri” cu cele mai tari clanuri din ţară: Cămatarii şi Duduienii – din Bucureşti, sau Cordunenii – din Iaşi.

Încă o arestare

Cea mai recentă arestare i s-a tras de la BCCO şi DIICOT Ploieşti, pentru clonare de carduri şi retrageri frauduloase de numerar din bancomate. Odată cu el au fost reţinuţi alţi nouă membri ai grupării. Aceştia au fost lăsaţi de la început în stare de libertate, dar pentru Ghenosu “n-a fost loc de întors”. A primit mandat de arestare… Suferinţa i-a fost curmată de preşedintele Secţiei Penale a Tribunalului Prahova, judecătorul Dumitru Rebegea atunci cînd dosarul a ajuns la el. Numai că acest lucru nu s-a întîmplat chiar imediat. Pînă la finalul fericit a fost nevoie -scrie presa locală-, ca cei rămaşi în libertate să depună “eforturi consistente”: presiuni şi ameninţări asupra martorilor, şantaje şi estorcări pentru adunarea banilor necesari eliberării. Cam 40.000 de euro, se spune “prin tîrg”, ar fi fost preţul cerut de Rebegea. La acest preţ s-a adăugat şi lipsa martorilor, care şi-au văzut de ale lor după ce au aflat că în 2003, un tîrgoviştean setos de dreptate şi-a găsit sfîrşitul într-un garaj. Fusese tăiat de 11 ori cu sabia şi cuţitul de către patru dintre oamenii lui Ghenosu. Nu au fost uitate nici demonstraţiile publice de folosire “în glumă” a pistolului cu glonţ împotriva celor care ar dori să depună mărturie.
Şi uite-aşa, după şase luni de la arestare, judecătorul Rebegea a “studiat dosarul temeinic” şi a ajuns la concluzia că Ghenosu nu prezintă pericol social, deci poate fi pus în libertate.

Ca două picături

Povestea lui Sandu Zamfir, zis Austrianu, pare aproape trasă la indigo.
Despre el se spune că a bătut, înjunghiat şi împuşcat oameni ai legii şi interlopi, că a ameninţat şi şantajat oameni de afaceri, că are la activ 20 de accidente de circulaţie şi ori de cîte ori are probleme aduce 100 de maşini de rromi din Galaţi, cu ajutorul cărora face legea. Până acum însă, nici una din aceste fapte nu a devenit obiectul unui dosar, cel puţin la nivel oficial. Alte surse din poliţie susţin că Austrianu este doar un găinar, dar că a fost tolerat de oamenii legii pentru că a furnizat informaţii importante în cazuri de crimă organizată. Ce este sigur este că oamenii legii au mai încercat să îl reţină de câteva ori, dar de fiecare dată cînd strada a fost blocată de zeci de mascaţi, casa lui Austrianu era goală, scrie www.phonline.ro.
Ultima lui reţinere a avut loc la jumătatea lunii ianuarie, în urma unei descinderi a mascaţilor la palatul său din Ploieşti. Această acţiune se dorea a fi finalul mai multor luni de supraveghere, asculatre, filaj şi cercetări în baza cărora pe numele lui Austrianu şi a familiei sale erau întocmite 22 de dosare penale pentru furt, ameninţare, şantaj şi tîlhărie.

La acea vreme poliţia prahoveană informa că, “în timpul percheziţiei, au fost identificate, la domiciliul respectiv, mai multe materiale de construcţii, care făceau obiectul unui dosar penal. De asemenea, au fost identificate documente şi chitanţe care atestă diferite operaţiuni comerciale suspecte, legate de vânzări de autoturisme de lux, care urmează a fi verificate. Totodată, a fost găsit un autoturism de provenienţă străină care avea aplicate plăcuţe de înmatriculare false, două arme de foc deţinute ilegal ( un pistol marca „Star” şi 5 cartuşe cu glonţ aferente, un pistol marca „Exol Firat Compact” model cu gaze), precum şi mai multe săbii şi obiecte contondente”.
Toate dosarele au fost conexate şi încredinţate spre instrumentare unui procuror. Acesta a cerut arestarea preventivă, dar în timp ce aştepta să-i vină rîndul la audiere în instanţă Austrianu s-a făcut nevăzut. Ulterior s-a predat, dar judecătorul Rebegea, desemnat “aleatoriu” de calculator preşedinte de complet, a decis că nu poate să emită un nou mandat de arestare pentru aceeaşi faptă. (Emisese unul în ziua cînd Austrianu a spălat putina şi astfel a rămas neaplicat). Că mandatul emis iniţial era absolut valabil, iar sustragerea de la judecată însemna o nouă infracţiune pentru care putea fi emis un nou mandat, nu pare să fi ştiut domnul preşedinte de Secţie Penală a Tribunalului Prahova.

S-a-ntors roata

Acum, cel care ar urma să ajungă la închisoare este magistratul Dumitru Rebegea. Dacă judecătorii Curţii de Apel Ploieşti îşi vor însuşi propunerea făcută de procurorii anticorupţie.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.