„… În verile copilăriei mele, dacă nu ploua timp de două-trei săptămâni sau chiar mai mult, rânjindu-și colții seceta, unul dintre dușmanii truditorilor ogoarelor, pe ulițele Liței își făceau apariția PAPARUDELE! Grupuri de fete tinere, adolescente și preadolescente, de 12-14 ani, îmbrăcate precum Eva în rai după ce mușcase din mărul cunoașterii, adică mai mult goale, având doar două fire de ață legate pe sub buric și pe deasupra sânilor, de care erau atârnate frunze de bozii, de borji, cum li se spune la noi în sat. Acestea dansau un dans rudimentar, bătând ritmul din palme și cântând:
Paparudă – rudă
Vino de ne udă
Cu găleata plină
Ploile să vină
Cu găleata rasă
Ploile să varsă…
Să ne dai cu ciuru
Să umpli pătulu’…
Mai erau și alte versuri, cred, dar nu mi le mai amintesc. În timpul dansului, ori la sfârșitul acestuia, gospodina casei la care se efectua ritualul, sau, când se dansa pe uliță, femeile mai în vârstă din mahala, care stăteau pe lângă casă, să gospodărească și să aibe grijă de cei mici, cele tinere fiind la câmp, la muncă, veneau cu vedrele pline de apă pe care le aruncau peste paparude. Nu le făcea rău, pe căldura aia; ba, dimpotrivă, gălețile de apă erau ca un duș înviorător.
La terminarea dansului, paparudele ori, mai degrabă, însoțitoarele lor mai în vârstă, primeau ca răsplată ciurele de mălai, făină sau alte bucate.
Alaiul paparudelor era însoțit pe toată ulița de grupuri de curioși, femei și copii, îndeosebi. Noi, băieții, umblam după ele pe mai multe ulițe pentru că, mai ales când ne mai mărisem, ne înfiorau sânii abia înmuguriți ai tinerelor paparude care, în timpul dansului se mai dezgoleau din cauza balansului frunzelor, provocat de mișcările ritmice. Ba puteam întrezări chiar mai mult din misterul femeiesc atunci când peste frunzele de boji ce încingeau mijlocul paparudelor se prăvăleau zecile de litri de apă din gălețile mânuite cu putere de gospodinele mahalalei.
Eheeei, fugit irreparabile tempus!
Uneori, în vreme de secetă, și tinerele fete și fetițe din mahala efectuau un ritual prin care chemau ploile să se reverse asupra satului. Florina ale Mitruș, cea mai mare din grup, sora lui Oniță și Fane, Gica ale Firican (Ecaterina Lascu, acum Văleanu), Elena Chițu (Nuța, Naty) și verișoarele ei mai mici, Caterina și Ficuța, Florina Mitrana, Vergina Bolborici (ale Chera), Florina și Gicuța Văleanu (ale Paraschivan) făceau o păpușă din nămol, care se numea Muma Ploii, apoi mergeau cu ea pe malul Oltului mic. Nu am fost niciodată cu ele acolo, era o treabă de fete, dar o să-l las pe fostul învățător Ion Sarchiz să-l descrie:
„Muma Ploii se organiza de copii când vara era secetă și nu ploua. O păpușă pe o platformă, cu flori pe lângă cap, cu lumânări, grupul de copii mergea cu ea la Sâi, jelind:
Scoate Doamne cheile
Și deschide porțile
Să înceapă ploile
Ca să crească grânele.
După care da păpușa pe apă cu platforma cu lumânări, cu tot.”
În alte părți acest obicei se numește Caloianul și este un ritual asemănător unei înmormântări la care participă tot satul. După ce i se dă drumul păpușii din lut pe apă, oamenii se întorc în sat și iau parte la o masă, ca un fel de pomană, la care se consumă bucate aduse de fiecare dintre participanții la ritual.”
Fragment din volumul SATUL DIN INIMA MEA, Editura MJM Craiova, 2021
Când eram copil și mergeam în vacanță la bunica maternă in comuna Tufeni județul Olt am văzut paparude cântând acest cântec sau incantație . Erau fete foarte tinere, mai mult copii , erau aproape dezbrăcate si acoperite cu frunze , bozii, nu mai știu ce fel de frunze erau . Atunci când terminau toate femeile care ieșeau la porți le udau cu câte o găleată cu apă rece , atunci scoasă din fântână și le dădeau bani , dacă îmi aduc eu bine aminte . Am văzut toate acestea dar nu am avut aparat de fotografiat să și fotografiez . Felicitări pentru tot , pentru aducere aminte ! Salvarea nu poate veni decât de la irigații !