Acasa > Articole > Doza De Realitate > Parchetul, ŞI sluga ungurilor

Parchetul, ŞI sluga ungurilor

 

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba-Iulia s-a constituit un dosar penal ca urmare a incidentului ce a avut loc în noaptea de 18/19.06.2011.

Din cercetări a rezultat că pe strada Păcii din municipiul Alba – Iulia pe fondul consumului de alcool POP VICTOR DANIEL, PLĂCINTĂ CLAUDIU ROBERT, GOJEI MIRCEA IULIAN şi FÂNTÂNĂ IONUŢ BOGDAN au provocat un scandal spontan în stradă, au proferat expresii, injurii, au spart cu pietre geamurile unor imobile şi au agresat fizic părţile vătămate O.Z şi B.G.I când acestea au încercat să-i fotografieze pentru a preda materialul organelor în poliţie, care au fost anunţate telefonic în timpul incidentului. Urmare agresiunii, părţile vătămate au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 11/12, respectiv 7/8 zile, prelungite ulterior, şi s-a reţinut că faptele au adus atingere liniştii publice.

În raport cu această stare de fapt, la data de 19.06.2011, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de POP VICTOR DANIEL, PLĂCINTĂ CLAUDIU ROBERT şi GOJEI MIRCEA IULIAN sub aspectul infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Procurorii au dispus faţă de inculpaţii POP VICTOR DANIEL şi PLĂCINTĂ CLAUDIU ROBERT măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, pe o durată de 30 zile, respectiv de la data de 20.06.2011 până la data de 19.07.2011.

La data de 20.06.2011, prin ordonanţa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia s-a dispus declinarea cauzei spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, întrucât din cercetări a rezultat că în timpul incidentului spontan au fost proferate expresii antisemite, iar competenţa de cercetare, revine conform legii parchetului de pe lângă tribunal.

Investiţi cu soluţionarea cauzei, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au extins la data de 21.06.2011 urmărirea penală sub aspectul infracţiunii de instigare la discriminare şi au dispus schimbarea încadrării juridice faţă de POP VICTOR DANIEL, PLĂCINTĂ CLAUDIU ROBERT şi GOJEI MIRCEA IULIAN în forma calificată a ultrajului contra bunelor moravuri, respectiv tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice şi în forma calificată a infracţiunii de loviri şi alte violenţe, iar faţă de FÂNTÂNĂ IONUŢ BOGDAN s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus la data de 21.06.2011 reţinerea pe o durată de 24 ore a învinuiţilor GOJEI MIRCEA IULIAN şi FÂNTÂNĂ IONUŢ BOGDAN respectiv, de la data de 21.06.2011 până la data de 22.06.2011, urmată de măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 zile, respectiv de la data de 22.06.2011 până la date de 21.07.2011.

În cauză, se administrează probe pentru finalizarea urmăririi penale .
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.