La articolul 18 se prevede că:
(1) Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ Religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.
(2) La solicitarea scrisă a elevului major respectiv a părinţilor sau a tutorelul legal instituit, pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.
(3) Disciplina Religie poate fi predată numai de personalul didactic calificat conform prevederilor prezentei legi şi abilitat în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi cultele religioase recunoscute oficial de stat.
Textul de mai sus vine în contradicţie flagrantă cu Constituţia României, cu Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (272/2004), cu Codul Muncii şi chiar şi cu Legea Cultelor (489/2006):
• lipsa unui mecanism de înscriere voluntară, pe baza unei decizii informate a părinţilor şi a elevilor, instaurează obligativitatea de facto a studierii Religiei în şcoală, fapt ce violează art. 29 al. (1) din Constituţie
Prevederea conform căreia se poate solicita ca elevul să nu frecventeze orele de Religie este insuficientă în condiţiile în care, în practică, şcolile, din motive administrative, sînt extrem de reticente în a informa elevii şi părinţii şi de a accepta o astfel de opţiune.
Trebuie menţionat şi că prevederile actualei legi sînt mai restrictive decît cele din anterioara Lege a învăţămîntului (84/1995), care recunoştea dreptul elevilor şi părinţilor de a alege religia şi confesiunea
• includerea din oficiu a elevilor la orele de Religie, fără a se ţine cont de opinia lor, încalcă art. 24 al. (1) şi art. 25 din Legea drepturilor copilului (272/2004)
• interzicerea dreptului la opţiune pentru elevii care au împlinit 16 ani este în contradicţie evidentă cu art. 3 al. (2) din Legea Cultelor (489/2006)
• introducerea obligativităţii unui aviz din partea cultului la angajarea profesorilor de religie, pe lîngă accentuarea caracterului confesional al orelor de Religie, încalcă flagrant prevederile art. 5 din Codului Muncii
Avem de-a face cu îndoctrinare religioasă în şcoli?
Dicţionarul BBC englez-roman ilustrează concis esenţa îndoctrinării:
A îndoctrina pe cineva înseamnă a-l educa într-o credinţă anume cu scopul de a-l determina să nu ia în considerare şi alte credinţe.
Un alt dicţionar afirmă:
A îndoctrina înseamnă să determini pe cineva să adopte un anume set de valori, mai ales prin blocarea accesului la alte puncte de vedere.
Maniera actuală de predare a religiei corespunde perfect definiţiei îndoctrinării:
• predarea se face de o manieră confesională, oferindu-se o singură viziune asupra fenomenului religios
• se urmăreşte izolarea copiilor de orice concepţie alternativă prin sfaturi de genul “Să ne alegem prieteni credincioşi!” sau prin catalogarea drept “păcătoşi” a celor “care cred altfel decât ne învaţă Biserica Ortodoxă”
• profesorii de religie fiind la cheremul cultului respectiv (şi al structurii teritoriale locale în special), trebuie să respecte întru-totul dogma bisericească; în caz contrar li se poate retrage avizul şi îşi pierd automat locul de muncă
Şi mai grav, copiilor, inclusiv celor din clasele primare, li se repetă obsesiv despre “păcat”, “iad” şi “diavoli”, inducîndu-li-se ideea că nerespectarea cu stricteţe a “poruncilor” îi condamnă la “osînda veşnică”.
În acest context, nu este de mirare că unii copii nu pot rezista presiunii psihologice şi clachează. Chiar şi un fost ministru al educaţiei, profesorul de psihologie Mircea Miclea, afirma că „Modul în care s-a predat religia îi înspăimîntă pe elevi. Am facut terapie şi eu şi alţi colegi de-ai mei cu elevi care erau traumatizaţi că vine diavolul“ .
Cum se predă, de fapt, religia?
Deoarece majoritatea părinţilor, mai ales cei ai căror copii nu au început încă şcoala, nu au o idee prea clară privind conţinutul orelor de religie, vom aborda în continuare cîteva dintre cele mai răspîndite mituri privind această materie.
La Religie se studiază Istoria Religiilor?
Fals! La orele de religie elevilor li se prezintă de o manieră insistentă doar doctrina unui singur cult. În practică, de cele mai multe ori, este vorba de doctrina BOR. Programa orelor de Religie (cultul ortodox) pentru clasele I-IV prevede explicit:
Noua formă a curriculum-ului de Religie-cultul ortodox pentru clasele I-IV vine în întâmpinarea […] idealurilor Bisericii noastre [s.n.] în ceea ce priveşte educaţia [sic!] tinerilor în spiritul credinţei ortodoxe [s.n.]. […]
Influenţele educative de la disciplina religie completează misiunea Bisericii […]
Noua lege a învăţămîntului prevede posibilitatea înlocuirii, la cerere, a orelor de Religie cu ore de Istoria Religiilor?
Fals! Într-adevăr, proiectul legii prevedea o astfel de facilitate; din păcate, în urma intervenţiei exprese a Patriarhului BOR această posibilitate a fost eliminată din varianta finală.
Religia se studiază doar de către copiii mai mari, începînd cu clasa a V-a?
Fals! Religia se studiază an de an, săptămînă de săptămînă, începînd cu clasa I. Timp de 12 ani, copiii sînt obligaţi să participe la cel puţin o oră de religie în fiecare săptămînă. Religia este singura materie, cu excepţia Limbii Române / materne şi a Matematicii, care se studiază în absolut toţi anii de învăţămînt preuniversitar.
Atmosfera de la orele de religie este relaxată, iar copiii învaţă doar principalele elemente ale cultului?
Fals! Toate orele încep şi se termină cu o rugăciune, de obicei în faţa icoanelor aduse de profesor cu titlu de “material didactic”. Elevii învaţă despre “trupurile înviate” care sînt “nestricăcioase ” sau despre Sf. Mamant, cel pe care “au încercat în fel si chip să îl omoare. În cele din urmă, au înfipt în el o ţepusă cu trei dinţi de fier şi aşa l-au omorât. Iar el s-a dus cu bucurie la Sfinţii din Rai, care îl strigau şi îl aşteptau” , apoi sînt evaluaţi şi primesc note în funcţie de răspunsul la întrebări cum ar fi:
I: Ce se întâmplă cu trupurile sfinţilor ? Cum se numesc ?
R: Nu putrezesc, miros foarte frumos şi fac minuni […]. Se numesc moaşte.
sau
I: Spuneţi numele sfinţilor pe care îi recunoaşteţi în enunţurile de mai jos (dintre cei despre care aţi învăţat astăzi):
1. Mucenic înainte de Răstignire.
2. Li s-a tăiat capul cu sabia.
3. Răstignit cu capul în jos.
Manualele de religie incriminate pentru violenţă în raportul Ligii Pro Europa privind educaţia religioasă în şcolile publice au fost retrase din circulaţie?
Fals! De exemplu, manualul pentru clasa I, Religie – cultul ortodox, Editura Sf. Mina, a fost chiar reeditat în 2008, iar în toamna lui 2010 era disponibil în librariile din Bucureşti.
Reamintim că acest manual, dedicat copiilor de 6 – 7 ani, prezintă activităţi normale precum joaca şi dormitul duminica pînă la ora zece dimineaţa drept “păcate” şi ilustrează “cuvenita” “pedeapsă divină” cu imagini despre accidente de circulaţie sau bolnavi în spitale.
Religia este prezentă în şcoală doar la orele de Religie?
Fals! Începînd cu 1990, treptat, treptat, religia s-a înfiltrat în şcolile româneşti sub nenumărate forme, unele dintre ele frizînd ridicolul. Portretul lui Ceauşescu a fost înlocuit cu crucifixuri, copiii sînt încurajati să picteze icoane, festivităţile şcolare sînt însoţite frecvent de slujbe religioase, de cîţiva ani se organizează olimpiade de religie, iar şcolile au ajuns să se mîndrească cu aşa-numite “laboratoare de religie” (!).
Mai mult, tematica religioasă este prezentă şi la alte materii: în Abecedare şi în manualele de Limba Română apar frecvent rugăciuni şi alte texte religioase însoţite de fotografiile unor icoane , la Educaţie Civică elevii pot să întîlnească teme de genul “Scrie despre lucrurile pe care le-ai învăţat la ora de religie sau la biserică şi care îţi sînt de folos în viaţă” sau “Precizează trei motive pentru care este bine să mergi la biserică” , iar în manualele de Educaţie Muzicală rugăciunile şi scenetele religioase, însoţite din nou de imagini evocative, sînt prezente în mod curent .
Recomandări pentru părinţi
Poziţia Asociaţiei noastre este neechivocă: în unităţile de învăţămînt finanţate de către stat trebuie păstrată o strictă neutralitate religioasă, iar în cadrul orelor de Religie trebuie predată Istoria Religiilor şi nu doar viziunea particulară a unui anumit cult, indiferent care ar fi acela.
Reamintim tuturor părinţilor că, paradoxal, din punct de vedere strict legal , copiii nu sînt obligaţi să studieze Religia. Actuala situaţie din învăţămînt se datorează unor prevederi cu caracter administrativ. Legea învăţămîntului intrată în vigoare în acest an prevede la art. 18 par. 2:
La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit, pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie.
Din păcate, această prevedere, în lipsa unor instrucţiuni clare de aplicare, este dificil de pus în practică la nivelul şcolilor. De cele mai multe ori, orele de religie fiind plasate în mijlocul zilei, administraţiile şcolare ar trebui să poata oferi copiilor care nu participă la Religie alternative educaţionale, lucru pentru care nu sînt, de obicei, pregătite. Mai mult, lipsa unei politici clare în această privinţă deschide calea abuzurilor şi riscului de ostracizare a copiilor în cadrul colectivului şcolar.
Este foarte important ca decizia de nefrecventare a orelor de religie să fie luată doar după o analiză atentă a impactului asupra copilului, ţinîndu-se cont de opinia acestuia şi oferindu-i tot sprijinul moral şi psihologic necesar pentru a putea evita ostracizarea în cadrul şcolii. Din aceste motive, Asociaţia noastră nu recomandă retragerea necondiţionată de la orele de religie. Strategia pe care o recomandăm părinţilor este de a discuta această problemă la nivelul clasei sau a şcolii şi să se solicite retragerea de la orele de religie pentru întregul colectiv al unei clase sau pentru o majoritate a elevilor.
Pentru evitarea potenţialelor abuzuri împotriva acelor copii care studiază totuşi religia, recomandăm părinţilor acestora:
• să ceară referinţe despre persoana care predă orele de religie
• să solicite planurile lecţiilor care urmează a fi predate copiilor
• să discute periodic cu copilul şi să îi explice de ce la orele de religie i se predau lucruri în contradicţie flagrantă cu cele învăţate la celelalte materii
• să fie atenţi la apariţia unor modificări radicale de comportament a copiilor (dezvoltarea unor obsesii legate de moarte, de păcat, de iad, tulburări de somn sau de nutriţie, înstrăinare de prieteni etc.) şi, dacă este cazul, să apeleze la consiliere psihologică
