Cum vă permiteţi, băi amărîţilor care abia vă primiţi salariile de tot rahatul, băi pulifricilor, băi… aceştia, să aplicaţi legea cîng este vorba despre mega naşul interlopilor, care a ajuns ditamai senatorul pentru că ştie ce dosuri trebuie să pupe şi ale cui ghete să le lingă?!
Astfel “sună” în traducere liberă sforăitorul comunicat dat aseară tîrziu de Grupul senatorial PSD. Nu chiar la miezul nopţii, dar mult după ce (E)vanghelie şi-a permis să ameninţe public cu un marş de stradă la care va mobiliza cîteva sute de mii de oameni, iar umflatul senator – infractor a ajuns din nou în siguranţă, la el acasă.
Nu, expresia “senator – infractor” nu e calomnie, pentru că Voicu are calitatea de inculpat în cele două dosare de la DNA, iar asta nu se întîmplă fără să existe dovezi, indicii şi probe temeinice referitor la comiterea faptelor. Că în instanţă – dacă se va ajunge vreodată acolo-, se pot întîmpla multe “minuni”, iar senatorul PSD Cătălin Voicu să fie chiar scos de sub urmărirea penală şi nicidecum condamnat, n-ar fi o surpriză pentru nimeni. Doar se ştie cum lucrează cea mai mare parte a judecătorilor români.
Problema reală e că “Grupul Senatorial PSD din Senatul României consideră ilegală reţinerea şi audierea senatorului PSD Cătălin Voicu de către DNA”.
Problema reală e că “Grupul Senatorial PSD atrage atenţia că reţinerea şi audierea senatorului Cătălin Voicu s-a produs cu încălcarea Constituţiei şi a Legii nr. 96/2006, privind statutul deputaţilor şi senatorilor”.
Problema reală e că “Grupul Senatorial PSD atrage atenţia că Direcţia Naţională Anticorupţie nu a respectat prevedeile Constituţiei României – art. 72, alin. (2) şi (3) – şi Legea nr. 96/2006, privind statutul deputaţilor şi senatorilor – art. 24 şi 25 – în legătură cu reţinerea şi audierea senatorului Cătălin Voicu, în ziua de vineri, 11 decembrie”.
Şi tot aşa, pe două pagini care, oricît de tolomac ai fi, pînă la urmă tot îţi atrag atenţia asupra numărului mare de reglementări legale prin care politicienii sînt scutiţi de aplicarea legii.
Şi dacă tot “sînt” ei mai presus de lege, e normal să protesteze că procurorii au aplicat-o. Şi să îi acuze pe aceşti procurori de comportament abuziv. “Că doar e senator al României, nu un simplu borfaş”, se revolta ieri “Guzganul rozaliu”. Adică în mintea hrebenciucului, dacă nu eşti senator, dar ai încălcat legea, e absolut ok să fii luat pe sus din mijlocul drumului, sau, tot în mintea lui, dacă eşti senator, obţii instant şi incompatibilitate cu infracţionalitatea.
Ce alt rumeguş or mai avea pesediştii protestatari în loc de creier, de ce nu s-a gîndit nici unul să verifice în ce măsură se susţin acuzaţiile ce-i sînt aduse lui Cătălin Voicu, nu mai rezultă din comunicatul respectiv.
În schimb, Cătălin Predoiu, duplicitarul ministru al Justiţiei, este somat să prezinte explicaţii.
Pentru cei curioşi, în attach se găseşte comunicatul integral.