Punctul nevralgic al lumii de astăzi atacat de Nicolae Cristache:
Cita vreme nu vom avea puterea sa recunoastem adevarul fara sa ne temem de consecintele lui vom balti inspre putrefactie,…
În vara anului trecut, furios, ziceam: nu a fost lovitură de stat. Cu toţi prietenii care m-au contrazis m-am certat. Vreo doi. Toţi. Nici acum nu mai vorbesc cu ei. Şi nici nu voi mai vorbi cu ei, deşi astăzi zic: a fost lovitură de stat.
O lovitură de stat cum n-a mai fost. Şi de care Angela Merkel se teme ca de dracul că va mai fi. Şi, paradoxal, ca de dracu’ se tem înşişi făptuitorii ei. Fiindcă numele ei adevărat este revoluţie populară. O revoluţie populară inedită. Adevărul acesta a fost confirmat în alegerile populare ce au urmat şi s-au încheiat cu o victorie zdrobitoare a mulţimilor care au conlucrat la aşa-zisa lovitură de stat.
Europa s-a-nvolburat de nebunia numită schimbare de lume. Victimă colaterală – România. Dacă Angela Merkel ar accepta, imperativul din conştient, că în România a fost o revoluţie populară s-ar vedea nevoită să fie de acord şi cu urmările acesteia. Iar urmările ar putea fi că un grup de indivizi cu puteri financiare şi politice, într-o creştere nesimţită, să schimbe coloratura parlamentelor şi să facă „revoluţii populare”, adică să transgreseze naturalul în farsă.
Deunăzi, Lelia Munteanu scria în ziarul Gândul că marile evenimente ale lumii se repetă de două ori: o dată ca tragedie, a doua oară ca farsă. Eminenta jurnalistă s-a temut ca de dracu’, la fel ca Angela Merkel, să amintească autorul acestei extraordinare observaţii filosofice. Fiindcă numele lui este Karl Marx. (Vă daţi seama că n-avem bărbaţi nici în Germania, nici în România?)
Şi iată secolul XXI din nou la porţile întrebării fundamentale a secolului XIX: schimbarea lumii prin revoluţie sau prin evoluţie?
Ciudat, în toată chestiunea aceasta, este că Angela Merkel are dreptate şi, în acelaşi timp, n-are dreptate. Are dreptate fiindcă istoria a-ncercat ambele variante, a experimentat revoluţia ca forţă motrice şi experimentul a eşuat în dictatura proletariatului. A ales calea evoluţiei şi a adus lumea în impasul de astăzi.
Câtă vreme nu vom avea puterea să recunoaştem adevărul fără să ne temem de consecinţele lui vom bălti înspre putrefacţie, care se va încheia cu singura soluţie posibilă: revolta, masacrul, confiscarea…
Şi din nou… tragedia şi farsa.
România se află la originea acestui incendiu, dar oamenii din fruntea ei sunt incapabili s-o recunoască.
Îmi vine să-mi smulg părul alb, cât mai e, ca atunci când, la teatru, pe scenă, spectatorul vede pericolul şi strigă în van căci aşa e piesa.
„Asta e soarta omenirii. O corabie cu nebuni; orice ar face nebunii, corabia pluteşte spre destinul ei” ( Marx) .