Sire,
Vă număraţi printre cei dezamăgiţi de ce vedeţi în arena publică. Iată de ce vă scriu:
Eu, acasă, înjur. Când meciul nu decurge pe placul meu, înjur. Soacră-mea blestemă. Când animalele din curte sau din ogradă o iau razna, blestemă. Copiii se prostesc în fel şi chip. Imită actori sau actriţe, râd prosteşte, se închipuie clovni sau profesori caraghioşi. Îşi fac farse unii altora. Soţia se alintă la telefon sau vorbeşte în dodii, după firea interlocutoarei. Vecinii vin şi intră în jocul casei, se prostesc, înjură, blestemă, viaţa curge. Eu când nu mă enervez la meci, studiez, scriu, cercetez. Soacră-mea, când n-are de-a face cu animale, îi ajută pe copii la lecţii. Copiii, când nu se joacă, învaţă. Cu prietenii care ne vizitează discutăm serios, glumim sau flecărim.
Cine ne vede ne descrie după chipul şi perceperea sa. Slujnica ne descrie după cum o duce capul de slujnică. Prietenii copiilor, după mintea lor de copii. Vecinii, după educaţia primită şi obiceiurile pe care le au. Musafirii soţiei, după nivelul intelectual al fiecăruia.
În târg, imaginea familiei mele va purta chipul slujnicei, al colegilor copiilor, al vecinilor, al musafirilor…
Imaginaţi-vă, cum ar arăta familia mea, cum aş arăta eu, soacră-mea sau nevastă-mea, dacă am fi înfăţişaţi după mintea gazetarilor… care nu de puţine ori nici nu este a lor, fiindcă şi ei văd ce i-ar plăcea şefului să vadă.
Domnule Radu Tudor,
nu mai fiţi necăjit , lumea pe care o vedem intermediată poartă chipul presei, nu al ei. Lumea e infinit mai complexă, mai gravă, mai tragică, mai adevărată.
Nu sunt naiv să propun renunţarea la rating, fiindcă asta-i presa, cu asta defilăm, vrem, nu vrem , ne place sau nu ne place. Schimbarea pe care o propun priveşte doar aşezarea în pagină. Când Mircea Lucescu afirmă că procesul transferurilor a fost judecat de două judecătoare care habar n-au de fotbal, daţi zicerea, dar puneţi-o la rubrica „Gâgă”. Când nu va puteţi abţine să publicaţi tâmpeniile lui Dumitru Dragomir, publicaţi-le, dar la rubrica „Din gândirea capitalistă a unui fost miliţian”. Când dă bine să-l publicaţi pe Vadim Tudor, faceţi-o, dar la pagina „Cum v-ar informa Hitler, dacă”… Lumea ar fi, oricum, mai clar şi mai corect înfăţişată.
Cu zicerile unor Băsescu, Antonescu, Ponta, Udrea etc. se întâmplă ceva asemănător. Ele poartă chipul jurnaliştilor cărora li se adresează, sunt pe placul şi la nivelul perceperii acestora. Care, iată, a devenit propriul lor chip, singurul pe care-l au.