Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către FEDORCA STELIAN VICTOR, secretar de stat, Ministerul Educaţiei Naţionale.
Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerinţele Legii nr. 176/2010, referitoare la înştiinţarea persoanelor evaluate, FEDORCA STELIAN VICTOR fiind informat, la datele de 12.01.2011, 21.09.2012, 09.10.2012, 05.11.2012, 26.11.2012, despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. La data de 08.02.2013, FEDORCA STELIAN VICTOR a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.
În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că FEDORCA STELIAN VICTOR s-a aflat în stare de incompatibilitate, astfel:
1. în perioada 01.09.2007-25.04.2010, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia publică de Director – consilier în cadrul Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, cât şi funcţia de Director al Colegiului Naţional “Mihai Eminescu”, Bucureşti, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 94), alin. (1) şi (2), lit. a) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
2. în perioada 16.05.2012 – 01.02.2013, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, Director al Colegiului Naţional “Mihai Eminescu”, Bucureşti, dar şi calitatea de comerciant în cadrul “FEDORCA STELIAN VICTOR PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ”, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 84, alin. (1), lit. g) şi alin. (2) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
În perioada 01.09.2007-25.04.2010, FEDORCA STELIAN VICTOR a deţinut atât funcţia publică de conducere de Director – consilier în cadrul Direcţiei Politici Educaţionale din Ministerul Educaţiei Naţionale (în perioada 01.09.2007 – 25.10.2007, cu rezervarea postului didactic pe care este titular), cât şi funcţia publică de execuţie de consilier superior în cadrul Direcţiei Generale Strategii privind Corelarea Sistemului de Învăţământ cu Piaţa Muncii (în perioada 12.02.2009-25.04.2010).
În perioada 25.10.2007-12.02.2009, respectiv, 12.02.2009 – 25.04.2010, FEDORCA STELIAN VICTOR a avut suspendat la cerere raportul de serviciu în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale.
Pe perioada suspendării raportului de serviciu, FEDORCA STELIAN VICTOR a exercitat, succesiv, funcţiile publice de conducere de Inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (22.11.2007 – 01.04.2009), respectiv, Director al Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” (începând cu data de 01.04.2009).
De asemenea, în perioada 08.02.2010 – 01.02.2013, FEDORCA STELIAN VICTOR a deţinut calitatea de comerciant în cadrul “FEDORCA STELIAN VICTOR PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ”.
La data de 16.05.2012, FEDORCA STELIAN VICTOR a fost numit în funcţia de secretar de stat, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (actual, Ministerul Educaţiei Naţionale).
Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 94), alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr.161/2003, “Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică. Funcţionarii publici nu pot deţine funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate (…) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice”, iar potrivit dispoziţiilor art. 84, alin. (1), lit. g) şi alin. (2), „Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă (…) calitatea de comerciant persoană fizică (…) Funcţia de Secretar de stat, funcţia de subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora sunt incompatibile cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate (…)”.
Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.
În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicţia de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate.
Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE