Începînd de astăzi, la începutul fiecarei săptămîni ziarul Sentinţa vă prezintă o sinteză a celor mai deosebite cazuri judiciare din săptămîna precedentă. Deocamdată ele s-au concentrat într-o singură zi.

20 iunie

– Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizează posibilitatea preluării dosarului aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, în care procurorii efectuează cercetări faţă de numitul Diaconu Gelu Ştefan, în prezent secretar de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

În cauză, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus, la data de 20.04.2011, începerea urmăririi penale faţă de învinuitul Diaconu Gelu Ştefan sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals, precum şi împotriva învinuiţilor Pascal Valentin, Coroamă Dumitru Corneliu şi Aniţei (Pascal) Brânduşa Elena sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Vezi comunicatul integral aici.
 

– Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus, la data de 20.07.2012, trimiterea în judecată (în stare de arest preventiv) a inculpatului ROCHNEAN IOAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol.

Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, s-a reţinut faptul că, în noaptea de 19.06.2012, inculpatul a întreţinut, prin constrângere şi profitând de faptul că persoana vătămată nu putea să-şi exprime voinţa, mai multe acte sexuale cu minora N.N.R. (în vârstă de 10 ani).

Bestia are 24 de ani (n.a.).

 

– Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui a fost înregistrată, în cursul zilei de astăzi, 19.07.2012, o cauză penală în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

Din primele cercetări a rezultat faptul că, în seara zilei de 18.07.2012, în seara zilei de 18.07.2012, în timp ce se afla împreună cu tatăl său într-o lizieră de salcâmi, învinuitul Ş.D.A. i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu o secure în cap, producându-i leziuni ce au condus către deces.

Comunicatul aici.
 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.