Suporterii echipei Petrolul Ploieşti vor avea serios de furcă, în perioada următoare cu procurorii. După dosarul penal întocmit pe numele agresorului lui Galamaz, urmează noi audieri legate de incidentul cu petarda care l-a rănit pe portarul Ciprian Tătăruşanu.

Un comunicat al Ministerului Public informează că „Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti a fost înregistrată o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, precum şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute în legislaţia specială a regimului materialelor explozive (art. 37 din Legea 126/1995 republicată în 2011)”.

Procurorii precizează că urmează să fie audiate mai multe persoane pentru a se stabili cine a aruncat în teren petarda care l-a rănit pe portarul stelist, cu ocazia meciului dintre echipele Steaua – Petrolul Ploieşti, desfăşurat pe 30 octombrie 2011.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.