miercuri, mai 12, 2021
Acasa > Stire Presa > La mulți ani, Mediasind!

La mulți ani, Mediasind!

MediaSind –  20 de ani în slujba jurnaliștilor și a libertății de exprimare!

 

Deviza „Împreună suntem mai puternici” – are o acoperire totală în realitate, definind forța de acțiune și coeziune a celei mai puternice organizații sindicale din mass-media

Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind împlinește astăzi, 12 aprilie 2021, 20 de ani de existență, ani de luptă împotriva abuzurilor din mass-media, în sprijinul lucrătorilor din cea mai încercată breaslă, aflată mereu pe frontul apărării democrației.

Curajul, dăruirea, ambiţia şi determinarea au fost şi sunt doar câteva dintre calităţile pe care orice membru de sindicat, orice jurnalist, orice om de presă trebuie să le posede pentru a-şi duce la bun sfârşit ţinta pe care şi-a propus-o. Riscul pe care noi ni l-am asumat în urmă cu 20 de ani, de a construi mijlocul prin care vocea jurnaliştilor să poate fi auzită şi respectată, a părut pentru unii un curaj ce friza nebunia, o obrăznicie ce trebuia pedepsită cu orice preţ, o încercare sortită în mod evident eşecului. Acest risc s-a transformat într-o palmă grea pe obrazul patronilor de media care îşi duceau veacul şi făceau regulile după bunul lor plac pe o moşie pe care jurnaliştii trudeau fără niciun fel de drepturi, dar cu multe obligaţii. Erau vremuri în care cuvinte ca sindicalist, mişcare sindicală în mass-media reprezentau tabu-uri greu de surmontat. Vremuri în care sindicatele din presă erau anatemizate, iar membrii de sindicat deveneau nişte paria, nişte nulităţi ce trebuiau evitate cu orice preţ. Noi toţi eram nişte subversivi care lucram împotriva aşa-zisei dreptăţi şi reguli încetăţenite.

Am început atunci un război cu corupția, cu abuzurile,cu ilegalitățile din instituțiile de media, război  pe care nu l-am terminat încă. Luptele continuă pe mai multe fronturi. Ne batem încă cu politicienii certaţi cu libertatea de exprimare, cu angajatorii din presa publică și privată care nu respectă legislația muncii, dar și cu unii care nu respectă regulile deontologiei profesionale.

Desigur, dacă la început luptam cu mentalităţi anchilozate în stereotipuri ciocoiești, cu conştiinţe pătate şi tributare unor reguli arhaice venite dintr-o formă de capitalism sălbatic, în timp, MediaSind a creat instrumentele prin care a câştigat drepturi pentru salariați la care nimeni nu ar fi visat sau sperat vreodată. Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Mass-Media, piatra de hotar în lungul drum pe care am ales să-l parcurgem, a însemnat pentru noi toţi simbolul şi forţa care ne-au ajutat să câştigăm procese în instanţă, să demonstrăm că avem un cuvânt de spus, să primim ceea ce ni se cuvine. Din nefericire însă, în urma modificării legislației muncii din anul 2011 împotriva drepturilor de negociere colectivă, acest Contract Colectiv a fost imposibil de a mai fi negociat, din cauza inexistenței unei organizații patronale reprezentative la nivel de sector cultură și mass-media. (www.mediasind.ro/drepturi-jurnalisti)

Şi totuşi, unificarea organizaţiilor sindicale din mass-media într-o singură organizaţie de sine stătătoare, Federația Română a Jurnaliștilor MediaSind, cu personalitate juridică proprie, cu peste 9 000 de salariaţi din presa scrisă, radio, televiziuni, edituri, tipografii şi difuzare a reprezentat constituirea unui pol de putere a mişcării sindicale româneşti din mass-media, gata mereu să vină în sprijinul fiecărui truditor din această breaslă atât de des atacată. Această realitate a fost recunoscută şi de cea mai importantă organizaţie a jurnaliştilor din lume FIJ – Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor, în momentul în care ne-am afiliat ca membru cu drepturi depline.

În tot acest timp  am luptat, am pierdut uneori, dar am şi câştigat redute considerate ca inexpugnabile. Realizările MediaSind pot fi confirmate de toți aceia care au câştigat procese în instanţă împotriva propriilor patroni, de cei care au ieşit în stradă alături de noi, au tremurat în frig şi ploaie pentru a picheta Guvernul, Parlamentul, Preşedinţia, de partenerii de negociere a contractelor colective de muncă, reprezentanţii patronatelor din presă, reprezentanţii organizaţiilor sindicale şi profesionale, colegii din presa internaţională, de reprezentanţii clasei politice româneşti. Alături de noi a fost mereu Dumnezeu care ne-a dat puterea de a trece peste orice obstacole, oferindu-ne înţelepciunea de a învăţa din propriile greşeli.

An de an am adus îmbunătăţiri şi noi drepturi la contractele colective negociate în instituțiile unde avem membri, am dat clauzei de conştiinţă a jurnalistului putere de lege. An de an ne-am străduit să creăm condiţii mai bune pentru jurnalişti, pentru toţi cei care lucrează în mass-media. Împreună cu cele mai importante universități din țară am demarat Proiectul ReStart pentru un jurnalism de calitate, în sprijinul viitorilor jurnaliști. Nu am stat deoparte nici când reprezentanţi ai clasei politice au încercat să pună botniţă libertăţii de exprimare. Nu am lăsat nepedepsită nicio reacţie care ar fi putut afecta imaginea şi demnitatea condiţiei de jurnalist.

Iar de la 1 decembrie 2013 nu mai suntem singuri ci mult mai puternici. Împreună cu colegii reprezentativi din domeniul Cultură, reuniţi în Federaţia Artiştilor Interpreţi din România – FAIR, am creat cea mai puternică şi reprezentativă organizaţie din sectorul Cultură şi Mass-Media, sub denumirea Federaţia din Cultură şi Mass-Media FAIR – MediaSind. Iar rezultatele acestei unificări se văd zi de zi: pe platforma Sindicatului Jurnaliştilor Profesionişti, am creat noul  Sindicat Român al Jurnaliştilor MediaSind, prin fuziunea prin absorbţie cu Sindicatul lucrătorilor din Audiovizual – TVR Sind şi cu Sindicatul Asociaţia Porfesională Radio. În prezent, avem 4 filiale puternice – MediaSind AGERPRES, MediaSind TVR, MediaSind Radio România și MediaSind Freelanceri, în instituţiile media publice și în cele cu capital privat. Şi nu ne vom opri aici!

Se spune că istoria este scrisă de învingători, dar e trăită de învinşi. Semnificaţia acestei afirmaţii este parţial adevărată. Noi am scris istoria, am trăit-o şi am înfăptuit-o de pe poziţia învingătorilor. Etapele pe care le-am parcurs în aceşti ani ne dau certitudinea că orice confruntare poate avea învingători în ambele tabere, căci strădaniile noastre aduc şi vor aduce avantaje nu numai membrilor de sindicat, ci şi angajatorilor din mass media. Suprimarea oricărui obstacol în calea libertăţii de exprimare, siguranţa unui loc de muncă, demnitatea profesiei de jurnalist, condiţii decente de desfăşurare a activităţii etc., vor duce inevitabil la eficienţă şi randament, la profesionalism şi dăruire, finalmente la audiență şi profit pentru toată lumea. Aceasta este mentalitatea pe care dorim să o promovăm. Acesta este drumul pe care trebuie să mergem. Aceasta este istoria pe care trebuie să o scriem la unison. Atunci nu vor mai fi învingători şi învinşi, vom fi cu toţii doar învingători.

Vă așteptăm să vă înscrieți în marea familie a MediaSind prin filialele noastre MediaSind AGERPRES, MediaSind TVR, MediaSind Radio România sau MediaSind Freelanceri (www.mediasind.ro/despre-noi),  pentru că

 ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

 PS. Vă așteptăm miercuri, 14 aprilie 2021, în Piața Victoriei, între orele 11,00 și 13,00, alături de  organizația la care suntem afiliați prin Federația Cultură și Mass Media FAIR MediaSind, Confederația CNSLR-Frăția, să participați la mitingul de protest împotriva măsurilor guvernamentale care ne afectează nivelul de trai, dar și drepturile membrilor noștri de sindicat.

Biroul Executiv Național al Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.