Astazi, 22 octombrie, Primarul General al Municipiului Bucuresti, Prof.univ. Dr. Sorin Mircea Oprescu a sustinut o declaratie de presa cu privire la Societatea Millenium Building Development SRL.
In calitate de Primar General al Municipiului Bucuresti, d-l. Prof.univ. Dr. Sorin Mircea Oprescu a somat societatea Millenium Building Development SRL sa procedeze de indata la oprirea lucrarilor la obiectivul “Cathedral Plaza”, din Str. General Berthelot nr 11-15.
Tot in aceasta dimineata au fost inregistrate la Sectia Civila a Tribunalului Bucuresti doua cereri de chemare in judecata ale aceleiasi societati, prin care se solicita instantei sa constate nulitatea absoluta a hotararilor Consiliului General al Municipiului Bucuresti de aprobare a concesionarilor de teren din zona intersectiei strazilor G-ral. Berthelot si Luterana si, totodata, nulitatea absoluta a contractelor de concesiune incheiate pentru cele doua suprafete in anii 2002, respectiv 2005.
Cea de-a doua actiune, se refera la recunoasterea dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 155,66 mp, parte a terenului de 700,96 mp aflat la intersectia strazilor G-ral. Berthelot si Luterana, proprietatea Municipiului Bucuresti inca din 1928, dar pe care in prezent, se deruleaza edificarea constructiei “Cathedral Plaza”.
Totodata, Primarul General a decis sa se alature demersurilor intreprinse de Arhiepiscopia Romano-Catolica Bucuresti pe marginea acestui subiect.
Somarea S.C. Millenium Building Development SRL referitoare la sistarea lucrarilor la obiectivul “Cathedral Plaza” a survenit ca urmare a modificarilor de ordin legislativ, legea 261/2009 de modificare a Legii 50/1991, care opereaza incepand cu data de 17 octombrie 2009 si care ii confera Primarului General prerogative reale in materie de urbanism.
In fapt, inspectorii Primariei Capitalei au solicitat prezentarea documentelor care sa certifice executarea lucrarilor in conformitate cu prevederile legale in vigoare. Constatand, cu aceasta ocazie, ca Autorizaţia de Construire nr. 179/18B, emisă de către Primăria Sectorului 1 la data de 24.02.2006, a avut termen de finalizare a lucrărilor 36 de luni de la data inceperii efective a lucrarilor, adică 14.06.2009, fiind dispusa sistarea lucrarilor ca urmare a pierderii valabilitatii autorizatiei de construire.
Privitor la prima actiune in instanta, s-a solicitat sa fie constatata nulitatea absoluta a hotararilor 82/18.04.2002 si 211/29.09.2005 ale Consiliului General al Municipiului Bucuresti.
In cazul celor doua hotarari de aprobare a concesionarilor de teren din zona intersectiei strazilor G-ral. Berthelot si Luterana, legea instituie licitaţia publica ca modalitate de atribuire a contractului de concesiune având ca obiect bunuri proprietate privată a statului.
Cum aceasta prevedere constituie o condiţie specială de validitate la încheierea contractelor de concesiune, nerespectarea ei duce la nulitatea absolută a contractelor de concesiune.
În egală măsură, Contractele de Concesiune nr. 675/24.09.2002 respectiv 1887/08.12.2005 au fost încheiate între Municipiul Bucuresti, prin Primarul General, şi Societatea Millenium Building Development, fără organizarea procedurii obligatorii cu privire la licitaţia publică.
În consecinţă, având în vedere că cele două Hotărâri ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, ca acte de consimţământ ale acestuia, şi contractele de concesiune, au fost încheiate cu nerespectarea regulilor de ordine imperativă prevăzute de Legea nr. 215/2001, privind obligativitatea organizării licitaţiei publice, se impune ca instanţa de judecată să constate că acestea sunt lovite de nulitate absolută.
Obiectul celei de-a doua actiuni este acela de a lamuri situatia suprafetelor de teren aflate in proprietatea Municipiului Bucuresti in zona intersectiei strazilor G-ral. Berthelot si Luterana.
Achizitionarea de catre Primaria Bucurestiului la data de 29 octombrie 1928 a terenului in suprafata de 700,96 mp, din care doar 359,30 mp au fost afectati ulterior de sistematizarea strazilor respective, au lasat in posesia Municipalitatii inca 341,66 mp.
In prezent PMB cunoaste situatia exacta doar a suprafetei de 186 mp, concesionata prin doua acte succesive, diferenta de 155 mp neregasindu-se in evidentele acesteia.
22 octombrie 2009