Evit pe cît posibil să scriu despre aşa-zisele vip-uri autohtone. Pentru că, în realitate, nu este vorba despre persoane foarte importante, ci despre “creaţii” jurnalistice. Despre indivizi care, în afară de mulţi bani, obţinuţi îndeobşte în mod veros, au doar relaţii bazate pe interes. Şi pe comiterea de noi fărădelegi. Totuşi, astăzi am să scriu despre Honorius Prigoană.
Dar nu despre acel Honorius Prigoană care în urmă cu mai puţin de trei ani încă păstra o doză de onestitate şi de bun simţ, ci despre aspirantul la fotoliul de deputat, pervertit deja, dar care, în mîinile tatălui său este doar o jucărie. O jucărie făcută din cîrpe, schilodită, terfelită prin noroaie şi apoi uitată pe cine ştie unde. Pînă într-o zi cînd, nu se ştie cum, dai iar de ea şi în amintirea vremilor de demult, o mai iei o clipă în braţe.
Iar acesta este momentul în care Silviu Prigoană şi-a amintit să-şi ia odrasla – jucărie în braţe. Că este aşa a recunoscut-o chiar el, cu cinismul şi tupeul dat de mulţimea banilor pe care-i are. (Era să zic “îi stăpîneşte”, dar nu mi-e clar dacă el îi stăpîneşte pe bani sau tocmai dimpotrivă): “Să ziceţi mersi că nu am pus-o pe Bahmuţeanca deputat”. La atîta tupeu, pe moment parcă îţi piere şi graiul…
Dar, aşa cum s-a văzut deja, juniorul îi calcă glorios pe urme. A-nvăţat să mintă cu nonşalanţă, să fie opportunist, dur şi neînduplecat cu cei slabi, căţeluş gudurător în faţa celor mai puternici decît el şi banii tătucului său.
Oare se întîmplă ca, măcar din greşeală, să îşi aducă aminte că are şi mamă? Că femeia care l-a adus pe lume poate fi numită “lady” fără nici o reticenţă şi că acum acea lady suferă şi se ruşinează, chiar dacă îl va iubi pînă la moarte?
Pentru că, orice ar fi, întodeauna Honorius Prigoană va rămîne şi fiul ei, nu doar “vedeta” lu’ tata.