Stimate domnule Ponta,

Vă scriu cu bucurie sinceră şi multă speranţă în suflet. Că multă răbdare mai aveţi cu noi. Mi-a plăcut cum l-aţi făcut prost pe domnul Cezar Preda. Ştiam şi eu că-i prost, dar dvs. aţi spus-o altfel, cum să vă spun, mai guvernamental. Că de-aia ziceam de răbdarea pe care o aveţi cu fiecare dintre noi. Dumneavoastră lucraţi, cum se zice, cu oamenii pentru oameni. Să vă spun care-i problema mea. Eu port, fie iarnă, fie vară, pantofi cu numerele 42 sau 43. Uneori aşa, alteori aşa. Vă-ntreb ca pe părintele meu: cum e mai bine: aşa ori aşa? Am văzut că domnul Băsescu, un domn apropiat de oameni la fel ca şi dvs., c-un singur sfat, o face pe doamna Udrea preşedintele României – să-şi schimbă poşetele. Eu nu vreau  preşedinte, acum e şi târziu, postul e ocupat de doamna fără poşete Vuitton. Eu ce să nu port: pantofii 42 sau pantofii 43, căci, vă spun sincer, eu mă simt bine în amândouă perechile, mai ales că mai schimb, ieri chiar, numărul 42 de la piciorul stâng a rămas fără pingea, aşa c-am purtat numărul 42 la piciorul drept şi 43 la piciorul stâng. E bine aşa? Nu ştiu. Repet, nu vreau s-ajung preşedinte. Aţi văzut că nici domnul Chiliman nu vrea; a zis că dacă va fi propus pentru postul de preşedinte al PNL nu va accepta; nu va accepta nici dacă va fi propus preşedinte al ONU sau secratar general NATO. Dur! Foarte dur. Dar ce om! Eu n-am puterea de sacrificiu a dânsului. Eu vreau să ştiu doar atât, e bine cu pantofi 42 sau pantofi 43? Ieri vorbeam c-un prieten al meu, camarad bun, cum e mai bine pentru fotbal, cu sau fără ofsaid şi dânsul a zis: cred că doar domnul Victor Ponta ne poate ajuta, c-a rezolvat şi problema cu orele de sport în şcoli, numa’ că nu ştiu unde-l găsim diseară, la RTV, Antena3, Realitatea, România Actualităţi… greu!… Nu vă mai reţin, v-aşteaptă televiziunile cu probleme mai importante. Una şi gata: dumneavoastră ce credeţi Andreea Marin revine la Ştefan Bănică? 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.