Acasa > Editorial > POST-SCRIPTUM (1) la „Tragedia Coldea…”

POST-SCRIPTUM (1) la „Tragedia Coldea…”

August 1968. Părăsisem Praga cu o zi înainte de invazia trupelor rusești. O lună de zile mă hrănisem acolo cu un fruct unicat : libertatea ca expresie a solidarității omenești – opusul libertății prin ură de mai târziu.

În dimineața următoare, vestea spulberării acelui neasemuit sentiment mi-a pus rucsacul în spate și m-a trimis în munți. Pe jos, prin satele Moldovei. Coboram de pe Ceahlău – ceață, burniță, vreme ostilă. Cabana de la poale era neîncălzită. Am ieșit în drum la autostop. A oprit o Dacia curățică. – Iertare, domnule, suntem în rodaj, nu vă putem fi de folos. Șoseaua, pustie la ora aceea. Se lăsa întunericul. Am insistat. Femeia de lângă bărbatul de la volan, milostivă. Omule, i-a zis soțului, acuma n-o fi foc. Ce mai avem până la Bicaz? Câțiva kilometri…

Drept mulțumire, la despărțire, i-am invitat la restaurant. După una-alta, am ajuns la invazie. Bărbatul nu împărtășea sentimentele trăite de mine. Se foia. A zis că-mi mulțumește pentru invitație, dar că, mai departe plătește el. Era ofițer al armatei române. Așa, deci, a zis, eu plătesc.

Era tonul pentru melodia care a urmat. Punea semnul îndoielii la tot ce povestisem eu. În realitate, zicea, invazia a fost cât se poate de îndreptățită. Văzuse filme cu parașutiști americani deșertați în munții Cehiei pentru a veni în sprijinul contrarevoluției etc.

Noaptea se anunța încordată. Nu mă puteam ridica totuși de la masă; până la urmă, eu îi invitasem. Dar nici nu puteam să asist impasibil la scena manipulării. Mai ales că-l aveam de partea mea pe însuși comandantul suprem al forțelor armate. Ceaușescu condamnase public invazia chiar în dimineața aceea. I-am atras atenția și el a zis, știu. Sunt lucruri care nu se vorbesc în gura mare. Noi, știm mai bine.

Tovarășul Cristache, mi-a spus soția în prima pauză, soțul meu este ofițer al armatei române. El trebuie să fie convins de ceea ce îi spun comandanții săi. Nu încercați să-l contraziceți. Armata nu apără vorbe spuse la mitinguri. Armata strânge pumnii gândidu-se la siguranța țării în profunzimea acesteia. În armată există un singur adevăr, al comandantului direct…

Cine să fie oare, mă întrebam acum scriind articolul, comandantul direct al ofițerului Florian Coldea? Cum o arăta acel necunoscut? Ce film cu parașutiști văzuse? Ce erau aceștia: americani, ruși, germani, israelieni…?

Va urma

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *