Unde erau fanii lui Păunescu atunci când poetul era scuipat de Liiceanu, Cărtărescu, Patapievici şi compania? Unde erau fanaticii de azi ai poetului când acesta pierdea alegerile în favoarea unui parvenit submediocru?
Ţin pagina întâi a ziarelor indivizi care, rugându-i să-i dea o gură de aer la nevoie, mă refuzau spunând: cu drag, dar vezi şi tu care sunt vremurile.
Poporul căruia îi aparţin cu durere şi revoltă a rezistat cu stoicism pauzei care a urmat după moartea Mădăliei Manole; iată, a primit, în sfârşit, moartea la care îi dădea dreptul condiţia sa primitivă: exacerbarea bocetului gregar.
Tac aceia care au văzut cum o femeie criminală, ingenua sa nevastă, a ucis din răsfăţ, copiind manierea ilustrului său soţ de a străbate viaţa şi şoselele ţării, o familie doar cu vina de a fi conaţională cu o percehe dementă.
A murit un mare poet; ei, şi? De când în ultimii 20 de ani mai doare pe cineva dispariţia unui geniu? A, vine circul! Începe vorbăria şi ipocrizia, şi fariseismul, şi pornirea obscurantistă spre totemuri şi apă sfinţită? Ei, da. Am venit, români. Să cânte corul bocitoarelor!
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.