De drept, la Bruxelles trebuia sa mearga Ponta. La Bruxelles, se reuneau prim-ministrii statelor membre ale UE. La Bruxelles, Ponta s-a dus ca prim-ministru. A cerut Parlamentului o declaratie în acest sens, si a plecat. Ca toti ceilalti prim-ministri din statele cu drept de participare. Doar ca…
Doar că în toate celelalte ţări funcţionează normele democratice ale orânduirilor lor. Dacă n-ar fi astfel şi să zicem că preşedintele Germaniei ar fi dorit să meargă la Bruxelles, atunci s-ar fi dus el: îi dai nebunului ce-i al nebunului. Descrieratului, ce-i al descrieratului. Şi pe urmă, în legătură cu întâmplarea nefirească, ar fi decis poporul german. Asta a ascuns Ponta.
La noi, Băsescu a vrut să se ducă el. Nu era treaba lui, era doar dreptul lui. Cu riscul însă de a fi acuzat de uzurpare de normalitate. La întoarcere, poporul român ar fi luat act şi ar fi hotărât în conformitate cu legile care funcţionează într-un stat de drept (nesuferit cuvânt!). Băsescu a ştiut şi a trecut la ce ştie el să facă, la singurul lucru pe care a ştiut să-l facă în viaţa sa: a ticluit o diversiune, a aruncat ţara în ura din care se hrăneşte el ceas de ceas. A apelat la Curtea Constituţională, adică la instrumentul pe care şi l-a făurit prin fraudarea voturilor în Parlament. Avea nevoie de această recuzită pentru spectacolul pus în scenă cu echipa de zgomote a PDL şi a presei corupte sau filistine. A urmat un spectacol grotesc. Dezgustător. În care, într-o cameră neagră, care nu există, se anunţă o pisică neagră, care nu există, şi toată lumea iese la rampă strigând: „Am prins-o!”.
A ieşit şi Băsescu în chip de victimă inocentă. Şi, cu lacrimi presupuse, a zis, am fost furat, deposedat de drepturile mele, prindeţi ticălosul! Eu sunt un om bun, un om echilibrat, lucrez pentru propăşirea neamului, şi sunt tâlhărit de cine, de un plagiator nenorocit – apropo de plagiator, şi plagiatul ăsta face parte din scenariu.
Curtea Constituţională, la rândul ei, a strigat că a prins pisica neagră care nu există, chiar în camera neagră care nu există. A înfiinţat o calitate care nu exista în regula de funcţionare a statului, aceea de şef de stat. Şi a zis: şeful de stat, ca şef de stat, se duce unde vrea el. Şi are dreptate. Băsescu beneficiază de dreptul de a reprezenta România la Bruxelles. Aşa cum ar avea dreptul să reprezinte România la o reuniune a Crucii Roşii. Aşa, pentru că vrea el şi noi toţi ceilalţi suntem obligaţi să privim nerozia şi paranoia cu mâinile în sânul Curţii Constituţionale. Cam ăsta este rostul pe care Curtea Constituţională îl vede în funcţia care nu există de şef al statului.
De la partea propagandistă a scenei, trecem oleacă în partea ei filistină, la „obiectivii” care văd obiectivitatea acolo unde nu există. Faptele sunt aşa şi ele trebuie apreciate de masa care le suferă. Ea, masa, trebuie să aleagă între farsa grotescă şi plagiatorul care există doar ca parte a farsei.
