Dupa plecarea domnului Grigore Cartianu, ziarul Adevarul a facut un pas de proba spre presa-presa. In numărul din 11 februarie, Andrei Plesu publica eseul intitulat „Autonomie”, in maniera cunoscuta, proprie celebrului filosof. Cu gust bun, in felul vatei de zahar. Autorul deplânge atmosfera din România: războiul fratricid ameninţă s-o secătuiască. Iar domnia sa se simte tot mai străin în propria-i ţară. Repet : un articol suculent. Dar nu trist. Nici grav. O poveste. Şi ca-n orice poveste, scriitorul nu se-ntreabă a cui e vina? Vinovatul nu contează, importantă e naraţiunea. C-un picior peste adevăr şi celălalt peste mincină, Andrei Pleşu călăreşte echidistant şi neutru pentru plăcerea elitei care-l urmează pe jos, cu mâinile în buzunare dolofane. Tabloul descris de filosof este un haos amuzant, în care doar domnia sa este abătut. Şi nu se-ndoieşte de nimic, respectiv, haosul este haos de la un Dumnezeu pedepsitor; poporul român este condamnat la dezbinare. Adică teza întreţinută de suita de infanterişti. Din care lipsesc, fără nicio îndoială, istoricii. Adică acei pedestraşi care ştiu că în istorie haosul s-a abătut doar asupra popoarelor dezorientate, rătăcite de către elite fără Cauză în hăţişul dintre minciună şi adevăr. Adică în hăţişul în care huzuresc echidistanţii.