Auditorii Curţii de Conturi au descoperit mai multe abateri de la legalitate la unităţile administrativ teritoriale controlate în Harghita, valoarea lor fiind însemnată, se arată în raportul instituţiei pe anul 2011. Potrivit documentului, postat pe pagina de internet a Curţii de Conturi, s-au efectuat acţiuni de control sau audit la 27 entităţi publice locale, fiind constatate abateri care au condus la prejudicierea bugetelor locale, dar şi erori sau abateri financiar contabile.
Valoare totală a acestor abateri şi nereguli a fost estimată la 2.595.053.000 de lei. Cea mai mare sumă, adică 2.583.223.000 de lei reprezintă erori şi abateri financiare care au fost descoperite la Primăria Odorheiu Secuiesc.

Potrivit raportului, "s-a constatat că activele fixe corporale – aflate în patrimoniul entităţii publice – nu au fost reevaluate din anul 2003 contrar cerinţelor imperative ale prevederilor Legii 82/1991 şi ale O.G. nr. 81/2003. În acest context s-a reţinut că aceste elemente patrimoniale nu sunt reflectate în contabilitate la justa lor valoare ţinându-se seama de nivelul inflaţiei, utilitatea bunului, starea acestuia şi de preţul pieţei, atunci când valoarea contabilă diferă semnificativ de valoarea justă".

Primarul municipiului Odorheiu Secuiesc, Bunta Levente, a declarat miercuri că e vorba de imobilele aflate în patrimoniul primăriei, cum ar fi şcolile sau instituţiile culturale, care nu au mai fost evaluate de câţiva ani. Primarul nu vede rostul unui astfel de demers, în condiţiile în care nu doreşte să vândă aceste clădiri, dar a subliniat că legea trebuie respectată şi a solicitat oferte pentru realizarea reevaluării.

Primăria Odorheiu Secuiesc apare în raportul Curţii de Conturi şi întrucât a majorat nelegal tarifele la serviciul de salubritate. Primarul Bunta Levente consideră că nu a încălcat legea întrucât susţine că Primăria a propus un anume tarif, iar consiliul local a luat o altă hotărâre în acest sens.

O altă entitate publică prezentă în raportul Curţii de Conturi este Consiliul Judeţean Harghita, care este acuzat că a acordat ilegal, funcţionarilor publici şi personalului contractual, indemnizaţii de dispozitiv de 25% , calculate la salariul de bază şi incluse în acesta. În replică, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat că această indemnizaţie a fost acordată legal, întrucât este inclusă în contractul colectiv de muncă, fapt dovedit şi de procesele câştigate în instanţă de sindicatul angajaţilor.

Un alt aspect la care raportul Curţii de Conturi face referire este decontarea nejustificată, de către Consiliul Judeţean, a sumei de 4.529.000 de lei. "Plata sumei s-a efectuat în condiţiile în care entitatea publică verificată nu a respectat o serie de clauze contractuale legate de efectuarea decontării lucrărilor facturate, aspecte ce trebuiau să atragă suspendarea plăţilor către executant", se arată în raportul pe 2011 al Curţii de Conturi.

Despre această chestiune, preşedintele Consiliului Judeţean, Borboly Csaba, a declarat că instituţia pe care o conduce a colaborat foarte bine cu Curtea de Conturi şi, acolo unde au fost nereguli, firmele au fost acţionate în instanţă pentru recuperarea banilor. "Am lucrat împreună cu Curtea de Conturi şi unde am văzut plăţi care nu erau în regulă am intentat proces şi vom recupera, cu dobândă cu tot. Unde constatarea nu se adevereşte, acolo va decide instanţa. (…) Orice ban ce revine este binevenit în bugetul judeţului, pentru că vom putea realiza investiţii noi", a conchis Borboly Csaba.

Sursa: Portalul Naţional de Administratie Publică

 

N.R. Sumele conbstatate de inspectorii Curţii de Conturi sînt exprimate în RON.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.