Un laureat al Premiului Nobel pentru Economie, Sir James Mirrlees, sfatuieste Romania sa iasa din Uniunea Europeana pentru a face faţă "încurcăturii destul de serioase".Ştire Antena 3.
Cert, a face parte dintr-o familie mare şi bogată este un lucru bun, un noroc. Asupra ta se revarsă binefaceri pe care singur le-ai avea doar anevoie sau niciodată. Din păcate, la fel de important ca norocul este locul pe care-l ocupi în familie. Ultimul loc poate fi chiar mai dăunător decât lipsa familiei. Te transformă dintru început în oaia neagră în care lovesc toţi şi pe care o exploateză nemernicii. Oaia neagră a familiei pierde şansa pe care o are orice alt muritor, aceea de a fi vreodată ea însăşi; este condamnată a se complace starea de parazit, râvnită de unii, de slugă invidiată, aplaudată de mediocri, sau de traficant de avantaje, vinzi Ateneul român pe doi lei.
În ţările din coada familiei cu vază, la suprafaţă se ridică planctonul cu borfaşi, răzbătători cu coatele şi picioarele, mânuitori de vorbe goale şi masa largă de suflete de slugi. Acele suflete care-şi procură scrobeala şi aroganţa din tată-n fiu cu închinăciuni la înaltele porţi. Ţara din coada cozii, strecoară sir James Mirrlees, cu referire la România, îşi pierde rădăcinile curate în beneficiul valorilor de tinchea. Temerea că pierde avantajele de membru într-o familie bogată este, respectiv poate fi anulată de şansa de a alunga prădătorii şi speculanţii care atacă punctele slabe ale comunităţii familiale şi a-i încuraja şi stimula pe cunoscătorii autentici de bogăţii.
Până la urmă, soluţiile rămân o chestiune de destin şi nu de socoteli şi scenarii.