Andrei Pleşu este un intelectual sadea, cu lavalieră şi barbişon. Mulţi români îi caută scrierile pentru savoarea stilului şi efervescenţa verbului. Preşedintele Băsescu însuşi, în primul său an de domnie, cunoscându-i isprăvile intelectuale, i-a oferit un fotoliu la Cotroceni.
Şeful de rând al intelectualilor români, crescut în leagănul filozofiei universitare, aprecie siguranţa cu care fostul marinar mânuia cinismul şi, încântat estetic, deşi era conştient că omul nu era un preşedinte natural, simţi pentru el înclinaţia naturală de loialitate faţă de stăpân.
Şi, deşi ar fi putut rivaliza în limpezimea frazei cu confraţii săi de la Cambridge şi Oxford, sau polemiza cu prietenii de la Bonn şi Berlin, pe tema migranţilor, de pildă, preferă, de dragul protectorului său, pentru a-l răsplăti, lupta la baionetă cu verbul unui Mircea Badea şi cabotinismul domnului Mihai Gâdea.
Dar, iată, retrezit brusc de primejdia de moarte ce pândeşte soarta lumii şi-a căznit la lucru dibăcia cărturărească şi a scris următoarele frumoase vorbe despre Coreea de Nord:
„Vorbim despre globalizare, despre drepturile omului, despre ‹‹valori››, democraţie şi solidaritate planetară. Condamnăm xenofobia (practicată programatic de ideologia nord-coreană), înfierăm cultul deja religios al personalităţii, facem gazetărie demascatoare de mare rating, dar cînd e vorba de Kim-Jong-un ne mulţumim cu mici survolări de control şi cu foarte ţanţoşe avertismente… Principiul neamestecului în treburile interne e suveran în Coreea de Nord şi permite tiranului acte de cruzimi fără margini în populaţia ţării. Încă o reuşită a gândirii politice a lui Nicolae Ceauşescu!” –
Pe scurt, patrioţii români care resping politica americană de amestec în treburile noastre interne sunt, o spune vocea unui sacerdot naţional, ceauşişti. Kim-Jong-unişti.
De ce, atunci, se întreabă oripilat, în subtext, Andrei Pleşu, când dorul naţiunii române este, vedem bine, împlinit , şi partenerul nostru militar ne ajută să ne fie bine tocmai de peste ocean, mai sunt indivizi care se lamentează anacronic, primitiv?
De la momentul când preşedintele american Raegen îi declara lui Ceauşescu Nicolae, că, în viitor, va ţine seama şi de viziunea socialistă asupra lumii, intelectualul de serviciu al momentului ridică o piatră ce-l deşală şi zice ca Adrian Năstase în anii 90: „Noi avem puterea politică şi mergem cu tramvaiul, ei (opoziţia) deţin puterea economică şi călătoresc în Mercedesuri”.
Şi, cu adevărul acesta înfăşat în anvergura sa, a trecut la tocmirea legilor ţării. Cu Hrebenciuc la dreapta sa. Pentru oameni ca el: George Constantin Păunescu, Dan Voiculescu… De pulpana cărora s-au agăţat vrednicii borfaşi ai talciocului comunist: Sorin Ovidiu Vîntu, Traian Băsescu şi pleiada pretoriană, într-o colonie de off-shoruri.
Şi-n vreme ce ungurii, cu capitalişti de anvergura fostului imperiu, limitaseră cu parcimonie restituirile de orice fel la 30.000 de dolari, la noi, neam-prostia, din înaltul minţilor liberale ale neamului, restituia integral şi peste măsură uzine, palate, spitale, cu, şi, mai ales, fără îndreptăţire. România – maidan liber la furat.
Cum să iubeşti o familie de la care care furi, şi-n care se fură pe rupte, iar pedepsele se dau pe ochi urâţi?
Mândria şi libertatea naţională – un „moft ceauşist”.
Pe aceste doua picioroange, cu cele două spirite naţionale într-însele – spiritul lui Andrei Pleşu şi al lui Adrian Năstase -, şi cu zeiţa Justiţiei la cataramă, România începe săptămânal reformarea europeană a societăţii, închizând lunea artera Militari pentru coloana de maşini a neamţului de la Sibiu. Restul e larmă filistină. Netratabilă.