Se numeşte Nicolae Valentin Dragolea. Este din Timişoara, are 41 de ani şi două vieţi pe conştiinţă. Din noaptea de 20/21 martie 1995. La acea vreme nimeni şi nimic nu ii stătea în cale. Pentru că avea tovarăşi. Pe Ovidiu Petromăneanţu, Irinel Ştefan, Cristian Sorinel Gogan, Emanuel Ioan Ştefan, Antim Dan Fluierătoru, Dan Ciuca şi Cătălin Gabor, şeful bandei. Distracţia lor favorită era să colinde barurile unde făceau scandal, spărgeau totul, băteau lumea şi, mai ales pe patronul localului. În felul acesta erau siguri că nimeni nu va refuza să îi îndoape cu mîncare şi băutură gratuit. Şi că fiecare patron va plăti taxă de protecţie. Ani de zile lucrurile au mers strună. Pînă cînd…
… cineva s-a pus de-a curmezişul
Cineva care nu suporta nedreptatea. Şi intervenea de fiecare dată cînd o întîlnea. Cu atît mai mult cînd era vorba despre prieteni. Iar gaşca “veselă” tocmai pe un prieten de-al lui a căşunat. Dar cine era el ca să facă pe justiţiarul? Francisc Doda (foto 1 galerie), în vîrstă de 25 de ani, campion naţional la full-contact. Şi membru al clubului "Thai Kick-boxing" din Timişoara. Tot aici şi-a făcut şi alţi prieteni. Pe Cristian Boroş (foto 2 galerie), care la numai 22 de ani era dublu campion naţional la full-contact, pe Kelemen Francisc, tot sportiv de performanţă, practicant de kick-boxing şi pe antrenorul lor, Cristinel Ionel Oprescu. Antrenor care mai avea şi un bar -Best-, în Timişoara.
De la acest bar li s-a tras. Pentru că…
… Oprescu a refuzat să plătească
Da, ceata lui Gabor s-a pomenit că Oprescu, patronul de la Best, refuză să achite taxa de protecţie. Şi nu era doar “sfidarea” şi refuzul. Îi avea ca bodyguarzi ai localului tocmai pe campionii Doda şi Boroş. Iar Doda, ştiindu-se bine antrenat, le-a spus că e mai bine să ocolească Best-ul. Acolo nu era loc nici măcar de scandal, darmite de plata taxei de protecţie. Ooof, ce s-au mai supărat băieţii cînd au auzit asemenea afront! Şi au promis răzbunare pe măsură. Lucru pe care l-au şi făcut. În noaptea de 20/21 martie 1995 au transformat strada Odobescu din Timişoara într-o…
… baie de singe
Pe strada Odobescu, la numărul 80, era sediul clubului de kick -boxing. Doda şi Boroş s-au antrenat pînă tîrziu cu sensei Oprea. Urmau să plece spre casă cu aceeaşi maşină. Abia au închis portierele – rezultă din rechizitoriul întocmit la vremea respectivă-, că drumul le-a fost blocat de alte două maşini. Din ele au coborît Cătălin Gabor şi ai lui. Bătaia dintre cele două grupuri a durat cam cinci minute. Suficient ca cei trei oameni de sport să rămînă la pămînt, desfiguraţi. Martorii declarau atunci că acolo cursese atît de mult singe încît se formaseră pîrîiaşe.
Cei doi campioni au supravieţuit numai o zi.
Cristian Oprea a avut şansă. Dacă se poate spune aşa. Lovit şi el cu sălbăticie, a avut nevoie de 65 de zile de spitalizare. Pentru el, ca si pentru familiile celor doi sportivi, acesta a fost doar…
… începutul calvarului
Îndată ce şi-a revenit, Cristian Oprea a început să primească vizite ciudate şi ameninţări. Pînă la urmă a fost nevoie să fie mutat din salon şi păzit în permanenţă. Dar după o vreme a ieşit din spital. Şi trebuia să meargă la proces. Proces care a durat mai bine de cinci ani. Cinci ani în care a avut nevoie mereu de bodyguarzi. La fel cum ar fi avut nevoie şi mama lui Francisc Doda. Şi ea s-a dus de fiecare dată la proces. Pentru că spera să afle CE a plătit cu viaţa unicul ei fiu. Nu numai că n-a aflat nici pînă în ziua de azi, dar de-a lungul celor cinci ani a fost permanent terorizată. Inclusiv în sala de judecată. Sală în care oamenii lui Gabor nu s-au sfiit să ameninţe şi chiar să se repeadă inclusiv la judecători (nu, nu li s-a întocmit dosar separat pentru asta – n.a.). Iar după cinci ani de chin şi teroare a venit un…
… final parţial
Arestaţi după cîteva zile de la comiterea sîngerosului atac, după cinci ani de procese, şase dintre criminali (foto 3 galerie) au fost condamnaţi. Petromăneanţu Ovidiu, Ştefan Irinel şi Gogan Cristian Sorinel – la cite 18 ani de închisoare; Ştefan Emanuel Ioan a primit 19 ani şi două luni, iar Fluierătoru Antim Dan şi Ciuca Dan – cîte 19 ani. Singurul care a scăpat doar cu 30 de zile de arest preventiv a fost liderul grupului, Cătălin Gabor. El a putut să demonstreze că din motive medicale nu a avut cum să participe la lupta din strada Odobeşti. Cea mai grea condamnare -20 de ani de puşcărie-, a primit-o Nicolae Valentin Dragolea. Tot el este şi singurul care de atunci pînă pe 9 noiembrie 2009 a rămas…
… liber ca pasărea cerului
Pentru că a ştiut să se orienteze. Tocmai către însorita Spanie – la Valencia, unde a fost reţinut, în 2004, la un control de rutină şi încarcerat pentru că fusese dat în urmărire prin INTERPOL. Ce s-a întîmplat din acel moment? Cum se face că Dragolea nu a fost extrădat? Cînd şi cum a ajuns el, din nou, în ţară? De cîtă vreme era stabilit în Bucureşti? A mai comis şi alte infracţiuni? Sînt doar cîteva dintre întrebările la care anchetatorii vor trebui să găsească răspunsuri. Pentru că, în sfîrşit…
… Nicolae Valentin Dragolea a fost arestat
A fost arestat duminică dimineaţa, pe o străduţă din cartierul Drumul Taberei. Iar în momentul cînd l-au înhăţat poliţiştii încă nu ştiau pe ce pasăre rară au pus mina. Ei îl căutau pe Dragolea pentru infracţiuni imobiliare.