Scriam in numarul trecut ca Traian Basescu are puterea de a o face. Puterea sa, ziceam atunci, sta in pielea rea de care nu se poate lepada, dar careia îi poate schimba directia şi misia. Ii lipseste contrafortul. Reazemul impotriva furtunilor naravului.
Nu pentru că aş crede în a treia cale. Şi nu cred în a treia cale tocmai fiindcă, odată, am crezut în ea. Era pri ’n 94. Un student mi-a scris şi-a zis: „Domnule Nicolae Cristache, nu vă amăgiţi: a treia sau a suta cale, tot partid va fi, tot corupţie, tot minciună”.
Şi-avea dreptate: nu există scăpare, ci doar creştere (evoluţie). Şi mă opresc. Ca să mă-ntreb: ce-ar mai putea creşte din Gigi Becali şi Elena Udrea? Din Năstase şi Videanu? Din Vanghelie şi Roberta Anastase? Din Hrebenciuc şi Blaga? Din Dumitru Dragomir şi Dan Voiculescu?
O lume urâtă, meschină, dezgustătoare. Ce-ar putea rodi ea? Ce-ar mai putea rodi din Crin Antonescu, şi nu fiindcă n-ar avea dreptatea lui, ci pentru că şi-a strigat dreptatea – electorală, între altele – ca-n Giuleşti, ca Meme şi Corleone, ca Vadim şi Cristi Borcea. Cum ar putea evolua Victor Ponta, învins deja de propria-i vanitate?
Nu e la îndemâna noastră, a celor aflaţi în joc, să alegem altoiul. Căci noi dintre noi ce-am putea alege?
În atâta viciu, există totuşi o certitudine: mai este o lume, una nevăzută, anonimă; mai exact, amuţită. Autoexilată în starea de tăciune abia mocnit.
Ce suflare l-ar putea aprinde? Iată întrebarea!
Suflarea proprie a tăciunelui, în niciun caz!
A cui, atunci?
Scriam în numărul trecut că Traian Băsescu are puterea de a o face. Puterea sa, ziceam atunci, stă în pielea rea de care nu se poate lepăda, dar căreia îi poate schimba direcţia şi misia. Îi lipseşte contrafortul. Reazemul împotriva furtunilor nărăvului.
Sigur, nu Mişcarea Populară, aşa cum a apărut ea, ar putea sluji de contrafort.
Ea, în sine nu. Ca idee, însă, da!