Am forţat niţel titlul ca să sugerez că, dacă monitorizarea n-ar fi fost comandată de alţii, Cristian Diaconescu s-ar fi văzut obligat s-o comande chiar el. Atît de bine i-a picat la stomac . Pe Antena 3 cred, trebuie verificat, un „independent” declara că el a ştiut de venirea social-democratului în tabăra lor înainte de începerea congresului.
Îl confirmă cîteva dintre faptele sale. Dupa ce şi-a anunţat candidatura la preşedinţia partidului, Diaconescu a apărut o dată sau de două ori pe posturile de televiziune după care a dispărut din peisaj. Arătînd un dezinteres total pentru campania electorală obligatorie pentru un candidat la funcţia de preşedinte al unui partid în efervescenţă maximă.
În preziua lucrărilor congresului, Cristian Diaconescu a fost invitat la emisiunea Gabrielei Firea; cu doar cîteva minute înaintea începerii emisiunii a anunţat că nu mai poate veni. Ciudat, Gabriela Firea îi oferise o pleaşcă.
Cine a comandat monitorizarea a avut bani. A avut bani şi informaţia că protecţia informatică asupra personajului dat în urmărire tocmai încetase. A avut bani şi cunoştinţe la firmele specializate în urmăriri 24 de ore din 24 de ore. A avut o groază de bani de aruncat. Căci ar fi putut vinde caseta contra unor sume considerabile şi n-a făcut-o. A dat-o pe gratis şi nu oricui, ci unui magazin de prost gust.
Rezultă de aici cel puţin două observaţii verosimile: cel care a comandat monitorizarea n-a vrut să-i facă rău lui Cristian Diaconescu. A vrut să facă doar zgomot; şi a doua observaţie: jurnalista care a intrat în posesia dosarului ştia că rostul acestuia era acela de a face zgomot.
Şi încă ceva extrem de ciudat: în ciuda forţelor şi a banilor irosiţi pentru a monitoriza un înalt demnitar al statului, rezultatul n-a fost folosit pentru ceea ce se aclamă astăzi – şantajul în vederea renunţării la candidatură. Cristian Diaconescu n-a fost şantajat în timpul sau înaintea congresului. O recunoaşte el însuşi şi-l credem. Se poate deduce de aici că monitorizarea n-a fost comandată de un membru al PSD? Cristian Diaconesacu părăseşte partidul ca şi cum partidul în integralitatea sa ar fi vinovat, şi nu doar unul sau cîţiva dintre membrii partidului.
Pentru că, dacă doar unul sau cîţiva dintre membri ar purta vina monitorizării, ca vicepreşedinte şi candidat la funcţia supremă în partid, domnia sa avea obligaţia morală şi de conştiinţă de a-i demasca sau a cere să fie depistaţi în plenul adunării. N-a făcut-o, aruncînd povara asupra partidului la a cărui conducere supremă candida. Pentru că asta îi convenea, fiindcă aici vroia să se ajungă.
Cristian Diaconescu a anunţat că nu părăseşte partidul şi după doar cîteva ore l-a părăsit. A declarat că rămîne un om de stînga, ca după cîteva ore să spună că, dacă un membru al PNL i-ar fi pus în faţa adeziunea la liberali ar fi semnat-o. La două emisuni cu mare audienţă, practic, n-a răspuns la niciuna dintre întrebările concrete care i s-au pus; a scăldat-o sub masca unui patos de demnitate pe care tocmai ce-o pierduse.
Există un singur beneficiar al scandalului şi acesta nu este nici PSD, nici Cristian Diaconescu, nici Victor Ponta; singurul beneficiar este Gabriel Oprea. Partidul pe care îl plămădeşte în laboratorul unde s-a fabricat şi disidenţa lui Theodor Solojan avea nevoie ca de apă de un lider carismatic, de un simbol cu care să împacheteze figuri precum Nicolicea, Miky Şpagă, Cozmîncă şi alţii din aceeaşi tagmă.
Generalul cu cîte o trădare la fiecare stea de pe epoleţi, am citat din presă, a ieşit pe post ca să anunţe marea ispravă a maşinăriei sale înainte ca domnul Diaconescu să-şi fi îndeplinit misiunea de onoare faţă de partidul ce l-a făcut omul politic care este şi l-a aburcat în cele mai înalte funcţii în stat, aceea de a-şi fi anunţat demisia cu demnitate şi bărbăţie.
Nu, dimpotrivă. I-a lăsat pe alţii s-o facă pentru el. Laş, lipsit de onoare, fără coloană vertebrală. Iată, în numai cîteva ore, pînă la a cînta cocoşii, Cristian Diaconescu s-a răsucit în declaraţii pînă la ameţeală. Ameţeala lui şi-a noastră. Nu de trei ori, ci de o mie de ori. Zămislind din mers poate cea mai jalnică dintre creaturile de pe scena politică.
Punera în scenă poate fi citită în orice manual de diversiune. Scenariul Cristian Diaconescu a fost gîndit şi pus în aplicare de servicii specializate în diversiuni, cam aceleaşi servicii care au gestionat răpirea ziariştilor în Irak şi crearea Partidului Liberal Democrat al lui Stolojan.