Doamnei Laura Codruţa Kovesi – procuror general
S p r e i n f o r m a r e :
D-lui Traian Băsescu – preşedintele României
D-lui Emil Boc – prim – ministru
D-lui Virgil Andreieş – preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii
D-lui Cătălin Predoiu – ministrul Justiţiei
Doamnă Laura Codruţa Kovesi,
Pentru a nu avea pe conştiinţă viaţa lui Teodor Mărieş aflat în a 58-a zi de grevă a foamei pentru respectarea deciziei Înaltei Curţi Europene de la Strasbourg de către instituţia pe care o conduceţi (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), vă cerem imperativ ca în cursul zilei de astăzi 30 septembrie 2009 să declaraţi oficial că P.Î.C.C.J. îi va preda lui Teodor Mărieş şi Asociaţiei 21 Decembrie 1989 copia integrală a Dosarului Revoluţiei imediat ce aceasta se va întoarce la Bucureşti de la Strasbourg.
Doamnă procuror general, trebuie să respectaţi decizia d-lui Josep Casadevall, preşedintele secţiei a treia a CEDO, referitoare la dreptul lui Teodor Mărieş şi al Asociaţiei 21 Decembrie 1989 de a primi la nivel local (la Bucureşti) copia integrală a dosarului Revoluţiei, trimisă la Strasbourg fără să o ceară nimeni acolo, probabil în speranţa că T.Mărieş va muri stăruind în greva foamei până la întoarcerea dosarului de la Strasbourg, astfel încât probele masacrului din decembrie să rămână secrete.
Doamnă, sunteţi procuror general pentru că acum trei ani aţi fost propusă în funcţie de fostul ministru al Justiţiei, D-na Monica Macovei, jurist apreciat la cel mai înalt nivel de Uniunea Europeană pentru competenţă şi corectitudine. Având în vedere experienţa anterioară a D-nei Macovei cu CEDO, am rugat-o să ne comunice opinia dânsei în acest caz. D-na Macovei ne-a comunicat astăzi extrem de clar următoarele: „documentele din dosar trebuie să fie puse la dispoziţia reclamantului în mod direct de către autorităţile române pentru că reclamantul trebuie să aibă acces la aceste documente pentru a-şi face apărarea în faţa CEDO şi pentru că reclamantul trebuie să fie pe poziţii de egalitate cu autorităţile care au aceste documente”.
Doamnă procuror general, vă informăm că în istoria universală există exemple de protestatari care au murit după un număr de zile de grevă a foamei cuprins între 52 şi 74. Teoretic, Teodor Mărieş (aflat în a 58-a zi de grevă) putea muri încă de acum 6 zile pentru respectarea dreptului său recunoscut de cei competenţi. Vă asigurăm că începând din 4 august Mărieş nu a mâncat nimic şi nu a băut decât apă, ceea ce rezultă din analizele medicale. Mărieş refuză să dea curs cererilor insistente ale medicilor de a înceta greva foamei, aceştia fiind însă obligaţi să-i respecte decizia.
Doamnă procuror general, vă cerem să daţi curs imediat apelului nostru pentru a nu fi părtaşă la crima cu premeditare împotriva lui Teodor Mărieş aflat ieri sub perfuzii pentru a fi menţinut în viaţă.
30 septembrie 2009