Vă amintiţi de ziariştii capturaţi în Irak? A fost cadoul făcut de SRI noului preşedinte ales al României, Traian Băsescu. Conform teoriei unui geniu militar chinez, după ca ai cucerit puterea, consolideaz-o ucigându-ţi adversarul cu care te-ai luptat. PSD şi Adrian Năstase trebuiau ucişi politic. SRI l-a momit, prefăcându-se că nu ştie, pe Omar Hayssam, să pună la cale răpirea, apoi l-a oferit presei, Omar Hayssam fiind cel din curtea PSD-ului şi a lui Iliescu. Aproape un an de zile, presa a tocat relaţiile lui Omar cu mai-marii pesediştilor. În cele din urmă, cacealmaua s-a deconspirat de la sine, Omar a fost scăpat în Siria.

Elena Udrea este cadoul SRI, făcut noului preşedinte ales, Klaus Iohannis. Aceasta are nevoie de un guvern al său; proiectul de ţară al lui Iohannis este unul pentru o colonie, periferie a Germaniei. România este carne de tun, pavăză a SUA. Acum vine şi Hellvig. Fără un guvern marionetă şi oameni de-ai săi în punctele-cheie, Iohannis ar fi legat de mâini şi de picioare. Udrea a fost lansată pe piaţă pentru a fi încinsă atmosfera împotriva corupţilor. Udrea şi Ponta în aceeaşi ciorbă şi în acest tsunami să fie aruncat Victor Ponta; crearea unei noi majorităţi în Parlament e ca şi făcută – doar naivii îşi mai pot închipui că doamnei Köveşi i-au crescut aripi peste noapte şi din taur s-a transformat în înger.

Întrebarea este: Elena rămâne sacrificată sau nasul domniei sale arată altceva?

 

P.S.

 Aflu că domnul Iohannis critică public guvernul Ponta pentru o lege în proiect, înainte de a-i fi parvenit la promulgare. Domnul Iohannis este mai mârşav decât Băsescu. Acesta din urmă era un ticălos sincer, transparent. Iohannis este un mârşav perfid. Strigă, vai, eu nu mă amestec!, dar orchestrează diversiunea prin care se pune la cale schimbarea majorităţi parlamentare. Dezgustător. Eu, personal, am propus mai sus ca Ponta să abdice; se pregăteşte un guvern de trădare naţională : rămânând la guvernare, ca să-şi salveze scaunul, va fi copărtaş. Ponta a încetat de mult să fie un om de stânga; dacă n-a ştiut, îşi poate reveni.E nevoie de o opoziţie patriotică. Iohannis să fie lăsat să-şi dea arama pe faţă. Brrr!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.