Deşi lipsa banilor şi eliminarea cheltuielilor inutile a devenit leitmotivul declarativ al actualului premier, cînd trece la proba practică situaţia se schimbă radical. O demonstrează şi o interpelare făcută de la tribuna Parlamentului, dar şi în scris, chiar de unul dintre colegii de partid ai prim-ministrului Emil Boc. Deputatul PD-L de Iaşi Daniel Oajdea vrea să ştie nici mai mult, nici mai puţin decît ce sume cheltuie Guvernul pentru plata a doi sau mai mulţi directori aflaţi pe acelaşi post.
“Interpelare
Adresată:
Guvernului României
De către:
Deputat Daniel Oajdea, Grupul Parlamentar PD-L
Obiectul interpelarii:
Informaţii explicite de la Guvernul României privind funcţionarea
simultană pe un singur post a mai multor directori la conducerea instituţiilor
deconcentrate.
Domnule Prim Ministru,
Având în vedere că la conducerea instituţiilor deconcentrate sunt multe cazuri în care avem
mai mulţi oameni plătiţi pe un singur post, în urma deciziilor instanţelor de judecată, solicit să îmi
comunicaţi următoarele:
1. Câte cazuri sunt în ţară cu suprapuneri de directori la deconcentrate? În câte cazuri sunt plătiţi 2 pe
un loc, în câte 3 pe un loc şi în câte mai mulţi?
2. Care este suma de bani cheltuită suplimentar cu plata acestor persoane pentru anul 2009?
Iasi, O.P.10, C.P.2114; Mobil: 0745 036331; danieloajdea@gmail.com; www.danieloajdea.ro
Pag. 2 din 2
3. Care este suma de bani cheltuită suplimentar de la 1 ianuarie 2010 până la momentul redactarii
răspunsului, pentru plata salariilor acestor angajaţi ?
4. Care sunt acţiunile pe care intenţionaţi să le luaţi pentru a elimina risipa de bani publici în astfel
de cazuri?
Solicit răspuns scris.
Cu stimă,
Deputat PD-L, Daniel Oajdea”.