Punerea pe liber a peste 10000 de salariaţi ai CFR naşte îngrijorări şi proteste. Nimeni nu pare să ia în calcul faptul că o parte dintre aceştia sînt potenţialii infractori de mine, care ar putea să-ţi dea în cap ziua în amiaza mare doar pentru că tu ai o pîine, iar ei nu, însă există destule persoane şi organizaţii care văd alte posibile consecinţe. Şi chiar soluţii. Printre acestea – şi Asociaţia Industriei Feroviare din România.
Formaţiunea respectivă a adresat o
“Scrisoare deschisă
adresată domnului Prim-ministru Emil BOC,
domnului Ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Radu BERCEANU
Lipsa de viziune a Guvernului în privinţa susţinerii dezvoltării infrastructurii de transport
Stimate domnule Prim-ministru,
Stimate domnule Ministru,
Asociaţia Industriei Feroviare din România (AIF) a luat la cunoştinţă despre cele mai recente declaraţii ale autorităţilor centrale, în privinţa concedierii unui număr ridicat de angajaţi ai companiilor feroviare naţionale. Acest act îl considerăm ca o măsură probabil utilă în vederea creşterii productivităţii şi reducerii presiunilor financiare asupra bugetului companiilor feroviare de stat. Cu toate acestea, AIF consideră că aprecierile venite din partea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii cu privire la nivelul de acceptare al transportului feroviar de către populaţie şi companii, precum şi cel al investiţiilor în tehnologia nouă, sunt în mare parte nefondate.
Guvernul României, în ultimii 20 de ani, s-a plasat în afara curentului european de sprijinire a sistemului de transport public şi al celui pe şină, acordând prioritate ridicată transportului motorizat individual.
Transformarea companiilor de cale ferată în societăţi comerciale pro-profit, a constituit o scuză utilă pentru a justifica lipsa de interes a statului asupra infrastructurii de transport feroviar. Cel puţin ultimii 10 ani au însemnat atât întârzierea proiectelor de investiţii în infrastructura feroviară de interes naţional şi local, cât şi ignorarea necesităţilor de întreţinere şi reparaţii atât la nivelul infrastructurii şi al trenurilor (locomotive, vagoane, automotoare). Folosindu-se de scuza profitabilităţii şi a autosusţinerii financiare, Guvernul a cerut transportatorilor feroviari să plătească indirect toate datoriile statului faţă de această proprietate publică, în timp ce în sistemul de transport rutier, operatorii au un nivel de taxe mult mai scăzut.
Pe lângă dezechilibrele financiare provocate de această politică, infrastructura feroviară a fost obligată să decadă până la prăbuşire, iar materialul rulant pentru călători nu a fost modernizat la nivelul celui din Europa Centrală şi Occidentală. Pe acest fond al dezinteresului, calea ferată înregistrează acum izolarea feroviară a Giurgiului faţă de Bucureşti (podul Grădiştea este prăbuşit de 5 ani, iar această secţiune feroviară asigură legătura internaţională a României pe relaţia Rusia-Balcani) şi a oraşului Galaţi (tunelul de intrare în Galaţi riscă să se prăbuşească, ducând la izolarea unei alte reşedinţe de judeţ şi important centru industrial din România). De asemenea, podurile de pe calea ferată dintre Braşov şi Sibiu sunt prăbuşite, provocând izolarea celor două oraşe. Tunelele de protecţie împotriva căderilor de stânci de pe Valea Oltului nu sunt finanţate, lucru ce determină întreruperea temporară a circulaţiei pe relaţia Muntenia-Trasnilvania. Legătura feroviară a Timişoarei de Bucureşti este o altă problemă a deficienţei infrastructurii feroviare, întrucât, pe lângă izolarea unui important spaţiu urban, este întreruptă şi circulaţia pe Coridorul IV Pan European.
Pe lângă aceste probleme ale infrastructurii feroviare, alocarea bugetară insuficientă pentru operatorul naţional de călători a determinat lipsa lucrărilor de reparaţii la trenurile „Săgeata Albastră”, astfel încât aproape jumătate din parcul de material rulant este imobilizat din cauza lipsei de lucrări minore, iar locomotivele se defectează pe fondul lipsei lucrărilor de modernizare.
În aceste condiţii, este normal ca sistemul feroviar românesc să pară neatractiv, cu toate că, uitându-ne la experienţa tuturor statelor din Europa Centrală şi Occidentală care au acordat o importanţă sporită căii ferate, acest sistem de transport poate deveni un motor de creştere economică. Această creştere se datorează pe de o parte creşterii mobilităţii geografice a persoanelor (comunităţi întregi sunt scoase din izolare şi au posibilitatea identificării unui loc de muncă), iar pe de altă parte, companiile au posibilitatea să îşi extindă domeniile de activitate şi spaţiile geografice acoperite prin existenţa unui sistem de transport eficient şi sigur precum calea ferată.
Pe aceste considerente, AIF solicită din nou Guvernului României să permită ca sistemul feroviar să beneficieze de investiţiile necesare, pentru a se transforma dintr-o piedică, într-un motor de creştere economică. O astfel de nouă viziune va permite atât firmelor private, cât şi companiilor de stat să păstreze şi să creeze în mod natural locuri de muncă, să genereze creşterea PIB-ului şi a veniturilor la bugetul statului.
Calea ferată nu este neatractivă, ci a fost forţată să pozeze într-o soluţie de transport neatractivă numai pe teritoriul României. Ca dovadă sunt marile investiţii în companiile feroviare, făcute de către investitorii privaţi, atât la nivel european, cât şi pe celelalte continente".
Asigurându-vă de întreaga noastră consideraţie,
Ştefan Roşeanu
Secretar General al Asociaţiei Industriei Feroviare din România