Caci o durere, aceea a fanilor stelisti ca oricare alta durere, zoreste sufletul fie spre intristare, fie, dimpotriva, spre barbatie. Important este cum o intimpini. Nicolae Cristache ii răspunde unui forumist trist.
Ciclul s-a închis. Am pornit de la a zeflemisi neprofesionalismul gazetarilor. Am continuat prin a fi revoltat de mediocritatea avocaţilor. M-am abţinut să-mi bat joc atât de unii cât şi de ceilalţi, în ciuda ghesului din glande. Şi închei, iată, prin a interveni eu însumi într-o discuţie deplorabilă.
Sunt obligat s-o fac. Căci o durere, aceea a fanilor stelişti ca oricare alta, zoreşte sufletul fie spre întristare, fie, dimpotrivă, spre bărbăţie. Important este cum o întâmpini.
Am să reiau încă o dată păţania profesorului universitar G.B. la Londra. Abia sosit, îşi pregătea cursul de a doua zi. Era trecut de miezul nopţii când auzi bătăi în uşa de la intrare. Gazda, o femeie în vârstă, dormea. Profesorul a îmbrăcat halatul şi a trecut în vestibul. Bătăile în uşă continuau şi a deschis. O pereche, băiat şi fată, uzi leoarcă. Afară ploua cu găleata de ore bune. Se întâmplase că toate hotelurile din oraş erau ocupate şi un milos le dăduse adresa bătrânei gazde. Românul nu ştia cum să procedeze. Fu salvat de stăpâna casei care, auzind discuţii la intrare, s-a grăbit să afle ce se petrecea. Femeia ascultă povestea nefericiţilor tineri cu răbdare englezească şi la sfârşit a zis: regret, nu se poate! Motivul era unul insignifiant. Apartamentul, în ciuda celor şase camere, dispunea de un singur grup sanitar. Iar legea nu permitea să închireze mai mult de o cameră. Atât. Dar cum românul este moştenitorul unei ospitalităţi seculare indiferent de locul unde se află, se aşeză de-a curmezişul şi găsi soluţia: va renunţa să folosească toaleta şi baia a doua zi dimineaţă; va pleca mai devreme de-acasă şi va folosi utilităţile Universităţii. Baba, că nu şi nu, că nu admite. Profesorul nu ceda nici el. Om de omenie: că trebuie luat în seamă faptul că e trecut de miezul nopţii, că oraşul este închis pentru musafiri, c-afară plouă şi e frig , că nu va alfa nimeni de întâmplare, pe cuvântul său de cadru universitar…
Bătrâna englezoiacă şi-a încordat venele ca nişte sfori ale gâtului ofilit, găsi puterea să taie peroraţia omenoasă şi a zis scurt: Domnule, E LEGE!
Supremaţia legii, înrădăcinată în fiecare britanic, dreaptă ori nedreaptă, logică sau ilogică, este catargul care a ţinut deasupra naţiilor europene stindardul neatârnării unui imperiu invincibil.
Sigur, o fatalitate, nedorită, a legilor UEFA, ar împinge Steaua în oborul cu tragedii; îndrăgostiţii, printre care mă aflu, am trăi o dramă greu de oblojit, dar ţării i-ar face bine: binele pe care-l aduce orice învăţătură de minte. Gigi Becali, purtător de blestem, s-a crezut mai deştept decât toţi, s-a ridicat în şaua de oaie şi-a trâmbiţat că nimeni nu e mai deştept decât el. Că-i învaţă el pe procurori şi pe toţi mahării de la UEFA cum se citeşte o lege.
Şi doar o tragedie, conştiinţa ei, ar mai putea să ne încumete a spune: Domnule, E LEGE! Şi la urmă să găsim calea de a creşte mai puternici.