…Şi, victorios, cânta la beţie: „Dacă succesul meu înseamnă să merg de mână cu Ponta, renunţ la prezidenţiale! Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
Frate, frate, dar brânza-i pe bani! Adică cine are brânză, n-are frate. Crin avea frate, fiindcă n-avea brânză. Un biet preşedinte de Senat; nu tu vacă de muls, nu tu măcar o capră, de unde brânză? Vaca şi capra erau la fratele său de cruce, Victor Ponta , care, mai c-o vacă, mai c-o capră, trăia pe picior mare – mulgea peste 40 de procente în sondaje. Pas să-i iei vaca, pas să-i iei capra. Pleaşca a picat din cer. Aşadar, gratis. Victor şi-a amanetat capra, apoi şi vaca, şi-a spart şi ciubăraşul. S-a trezit Crin, sărmanul, cu laptele în prag, şi cu capra, şi cu vaca. A făcut laptele brânză şi-a renunţat la frate, contra aplauze la Antena 3.
Şi-a fost o bucurie aşa de mare încât Crin s-a-mpăcat cu toată lumea, şi cu CSM, şi cu Barroso, şi cu Reding, şi cu Comisia Europeană, şi cu doamna Hăineală, şi cu Ludovic Orban, dar cu cine nu s-ampăcat? Nu s-a-mpăcat că Traian Băsescu, odiosul, care se-nhăitase cu Victor, fostul său frate, în tandemul Ponta-Băsescu.
Şi ca bucuria să-i fie întreagă şi să provoace râsul celor peste 40 de procente, i-a recomndat fostului său frate să-şi ia ministru al Justiţiei pe Daniel Morar sau Monica Macovei. He, he! Hă, hă! Procente ai vrut, na procente! Şi-a urcat pe calul bălan, cu Ludovic în spate. Şi striga Orban să se facă auzit până la Bruxelles: Afară cu trădătorul de neam Victor Ponta! Şi-a trădat capra, şi-a trădat şi vaca, uite valul, unde-i malul, bâldâbâc şi salvamarul!
Petrecerea s-a prelungit până noaptea târziu. Noapte liberală. Fără frate. Avea brânză. Mare brânză! Şi, victorios, cânta la beţie: „Dacă succesul meu înseamnă să merg de mână cu Ponta, renunţ la prezidenţiale! Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
P. S.
Şi tot noaptea târziu, CTP se întreba: „Ce-a câştigat Ponta?… Ceva nu se leagă!”