Generalul Gabriel Oprea este abţibildul reprezentând o ţară în putrefacţie. Sigur, pot exista multe lucruri mai scârboase, nu-mi vin mie în minte. Generalul acesta este chintesenţa unei lumi cu reguli împrumutate, a unei lumi care, teoretic, nu poate exista. Decât, iată, în România. O Românie reprezentată de o elită având în cap pe Andrei Pleşu care, pentru a-şi păstra audienţa, vorbeşte şi scrie lamentaţiile din Cişmigiu. Gabriel Oprea este produsul legitim al lumii băsesciene. Adoptat, iată, de mugurul însănătoşirii noastre, Victor Ponta – autentic sau dimpotrivă -, Dumnezeu ştie.
Fără scursura umană care este Gabriel Oprea, Ponta n-ar fi azi la guvernare. La guvernare ar fi nişte saltimbanci ridicoli ca MRU, Blaga şi compania. Ce-i rămâne lui Ponta? Scârba sau destinul? Eu spun că Ponta a ales destinul, într-un context în care scârba se instalase la putere. Huliţi-l, eu sunt de partea lui. Ca şi în chestiunea UDMR. Răul în România este produs ceas cu ceas de PDL şi de sceleratul Traian Băsescu. Revoluţia tacită a românilor a desemnat direcţia loviturii principale ca fiind Traian Băsescu. Astăzi, Trăian Băsescu şi PDL au fost îndepărtaţi, dar nu izolaţi. Trimiterea UDMR-ului alături de PDL înseamnă balonul de oxigen prin care pacientul trimis în camera de gardă reînvie subit. Asta s-a obţinut prin intervenţia obscenă a Antenei 3 şi a pocăiţilor ei redactori.
E mult până departe.