A omorat trei oameni. A distrus o familie. A provocat suferinta multa, iremediabila. Urmarile sunt incalculabile. Cu sfarsit amanat. Pentru tragedia pe care a provocat-o, instanta l-a condamnat pe Huidu la doi ani si jumatate fara executare.
Decizie birocratică. Dezumanizată. Antisocială. Căci lasă în libertate un ipochimen – pericol social. Pentru accidentul în sine, dacă nu luăm seama la cine l-a comis, pedeapsa este cântărită corect. I se poate întâmpla oricui. Chiar este un accident.
Despre care nu vom şti niciodată cum s-a petrecut cu adevărat. În asemenea cazuri, cercetările poliţiei cad în multe păcate. Ştim în schimb, cu certitudine, cum s-a comportat insul după ce a scăpat nevătămat. S-a comportat cum a făcut-o toată viaţa. A dovedit că face parte dintr-o categorie umană şi socială mult extinsă astăzi.
Dacă şofezi un bolid, nu există reguli de circulaţie. Dacă ai bani, îţi este permis orice. Dacă eşti vedetă, scuipi tot ce-i sub tine. Dacă ai tupeu, tu faci legea. Ai distrus vieţi şi destine, se vor găsi judecători ca tine. La fel de iresponsabili. În cel mai bun caz.
Fiindcă temerea mea este că nu de iresponsabilitate e vorba aici. Ci de o platitudine a gândirii care pune în pericol securitatea naţiei. Şi toţi, inculpat şi judecători, se fac vinovaţi de crimă de leznaţiune. Şi trebuie judecaţi împreună.