Acesta este mesajul care rezultă din postarea polițistului Daniel Zontea, după accidentul cu șapte victime de la Bălțați, Iași. Șoferii de TIR, cărora le este adresat mesajul, dar nu numai, au reacționat prompt și au arătat că, în afara lor, mai există și alți vinovați pentru încălcarea legilor de circulație. (T.C.)
„De fiecare dată când controlez câte un TIR și îl găsesc pe șofer cu un alt card, cu magnetul pus la impulsorul cutiei de viteze sau cu maimuță instalată în cabina camionului, de tot atâtea ori se lasă cu amendă pe procesul verbal, și asta dintr-un raționament foarte simplu. Până acum nu am găsit un camionagiu care să mă convingă că mârsăvia sa poate fi sancționată și cu avertisment.
Și chiar dacă valoarea sancțiunii aplicate ar putea părea una aspră, încă nu am văzut ca aceasta să egaleze cu valoarea consecințelor acestor îndrăzneli absurde, care au unicul scop de a mai câștiga câteva ore de condus în plus.
Te-ai întrebat vreodată, dragă șoferule de camion, înainte de a urni din loc cele 40 de tone, dacă le poți opri la timp, știind că frânele mastodonului sunt afectate de acel magnet care zăpăceste nu doar aparatul tahograf, ci întreg calculatorul mașinii?
Țe-ai pus intrebarea dacă timpul pe care îl câștigi conducând pe două carduri, îți e suficient pentru a deveni cu adevărat fericit, știind că ai zeci de ore nedormite?
Nu știu dacă ai făcut asta, în schimb știu sigur că ai întrebat pe stație din localitate în localitate dacă ai controale în față, pentru că ai vrut mereu să te asiguri că ai calea liberă să-ți aplici propriile legi, pe care le-ai clădit după propria‐ți conștiință, căci doar tu ești cel care contezi, nu-i așa?
Uiți însă că și cei cu care te intersectezi în trafic aleargă după o bucată de pâine, la fel ca tine, doar că ei poate vor să o obțină într-un mod cinstit.
Și ei, la fel ca tine, vor să ajungă acasă. Și-o fac tot pe aceste drumuri, pe care circuli și tu.
La toți aceștia te gândești atunci când te uiți în bordul camionului, știind că nu îți mai este indicată corect viteza cu care circuli, pentru că la plecarea din parcare ai ales să-i scoți siguranța doar, doar să mai câștigi timp pentru încă o cursă?
Chiar nu știu la ce te gândești când faci toate astea, deși aș vrea să te înțeleg.
În orice caz, eu, la fel ca până acum, avertisment nu iți voi aplica niciodată.
„Drumuri bune, colegu’!”, scrie polițistul Daniel Zontea.
Reacții
Ar trebui sa le fie si suspendat permisul 3-4 luni ….Sa vedem daca mai fac tampenii de astea care pot duce la adevarate drame…..!Ce fac ei acum cu aceste fapte sunt adevarate atentate la viata noastra dar si a lor!
Dana Tarcan
Nici alt card, sau magnet nu folosesc si nici statie nu am pe camionul pe care lucrez!Viata mea, are prioritate! Serviciu usor si cat mai putine accidente!
Gabriel Enache
In anumite cazuri știi că patronii ii obligă să muncească precum sclavii…ar trebui amenzile sa se duca și spre firme, sau cel mai bine confiscate camioanele…
Hermenean D Daniel
Gabriel Enache la cate firme de transport sunt si la cat de cautati sunt soferii buni in zilele astea, vinovat e cel care accepta sa munceasca asa, asta ca te obliga patronul, nu e scuza potrivita…
C.J. Gordon
Gabriel Enache șoferii de tir au partea lor de vina pentru că acceptă situația. Dacă ar refuza toti la unison astfel de practici atunci când le sunt propuse, nici patronii nu ar mai veni cu astfel de „recomandări” cu titlu de obligativitate. Orice problema are o rezolvare, o soluție care poate de multe ori nu ne convine, dar ea totuși există. Nu suntem uniți ca și popor, mulți dintre noi nu gândesc în perspectiva, nu vad mai departe de ziua de azi. De asta se întâmplă tot felul de nenorociri in tara asta, pentru că acceptam pe principiul că asta e, așa merg lucrurile la noi. Dar nu luam în seamă cel mai important aspect: nu exista cerere fara oferta 😉. Drumuri bune sa ai, pe oriunde ai merge.
Mihai Mihai
Cred ca in majoritatea cazurilor.
Gabriel Enache
Hermenean D Daniel ai dreptate, și asta cu acceptatul e valabilă…
Vali Cori
Gabriel Enache au fost pe firma. La presiunea federațiilor din transporturi…pe motivul ca nu patronul îl obliga. Amenzile au fost mutate pe numele șoferului.
Catalin Saramet
Dar de ce nu pui si problema patronului? Cand ti se face salariu minim pe economie tinse spune din start ca mai te ajuți câteodată (tot timpul)daca nu accepti sunt altii care acceptă si uite asa trebuie sa aduca si omul ala o paine pe masa.de ce nu se iau licențe de transport? Mai bine un 90 de milioane la sofer si aia bani la buget….
Vali Cori
Catalin Saramet ai curat sa mergi la Iași în satul unde au fost omorâți cei 6 ?? … sa le spui rudelor treaba asta . Noroc ca D zeu a făcut dreptate și al 7 lea era șoferul de camion ce mergea pe alt card
Lucian Iulian Gal
Folosirea acestor dispozitive care fentează aparatul tahograf ar trebui să devină infracțiune, după părerea mea, poate așa șoferii de TIR o să se gândească de două ori înainte să le mai folosească că riscă să ajungă la închisoare dacă o fac și atunci chiar că își pierd pâinea definitiv, iar cât despre firmele de transport acestora să le suspendată și licența de transport pentru o perioadă de timp, exact cum se procedează și în cazul permisului de conducere, poate așa o să se gândească și patronii acestora de două ori înainte să-și oblige angajații să folosească aceste dispozitive pentru a fenta aparatul tahograf, că își pierd și ei pâinea.
Gica Ghita
Lucian Iulian Gal ai perfecta dreptate
Dani Cek
Nu dai avertismente, ah? 😡Să văd eu cum mă oprești tu cu tigaia aia de Logan în trafic!
Narcis Kriszta
Dani Cek aloo…totul până la jigniri aduse Loganului
Mihai Dorin G
Eu as pune aceasta problema in primul rind patronilor care practic obliga soferul sa faca aceste fapte….poate ei considera ca viata nu are prioritate ,doar castigul…🙁
Sapintan Romy
Draga “coleg de trafic” influencer si politist…cam multe descrieri pentru o persoana care ori nu știe ce vorbește, ori este de buna credință si încă nu știe cum se fac toate “combinațiile” . Pe scurt, ca-i lung subiectul si mai ai de amendat niște participanți la trafic;
-1 frânele nu sunt afectate in nici o proporție, pentru ca “maimuța” cum ii spui si tu, se pune pe cutie mai exact pe impulsor si anulează timpii de conducere, înregistrând pauza!
-2 toate astea se fac cu ajutorul vostru si al celor din ISCTR, care au ordin sa nu oprească anumite firme, sa nu mai vorbim de firmele de casa din Romania care au prioritate peste tot, inclusiv la vama, da…depășesc coloana si “colegii” tai au bunul simt sa-i lase cu un zâmbet sa intre înapoi lângă cântar…(lung subiectul)
– 3 este foarte greșit sa faci asa ceva, ilegal si imoral, dar sunt multi care nu au educația necesara si nu se gândesc la consecințe, se gândesc ce sa pună pe masa pentru ca statul asta eșuat nu-i ajuta cu nimic, cand spun asta ma refer la condițiile de munca, inclusiv la salarii, tu crezi ca un sofer ar risca sa faca asta daca ar castiga de la 5.000 ron in sus pe cartea de munca???(statul nu trebuie sa te ajute in nici un fel, doar sa lucreze in folosul si interesul tău de cetatean, adică sa-ti schimbe încadrarea cum se întâmpla in toate țările civilizate. Dacă tu crezi ca un sofer profesionist merita salariul minim pe economie si asta in 80% din cazuri, statistic vorbind, atunci si voi va meritați soarta.
Una peste alta, educație, bun simt si condiții bune de munca, indiferent de domeniu. Gândește-te ca la nivel european 40% din transportatori manipulează intr-un fel sau altul tahograful, deci problema este mult mai mare!
Ps. A nu se înțelege ca le iau apărarea, din contra, dar daca se înăspresc sancțiunile si se respecta orice meserie inclusiv meseria voastră, atunci putem sa stam de vorba si sa postam pe toate rețelele, dar cand ne uitam si reușim sa vedem toata imaginea, lucrurile se schimba!
#fără magnet
#fără manipulări de tahograf
#fără corupție
Tudor Pantelimonescu
Cam ca criminalul asta ziceti? 6 oameni a omorat! https://www.ziaruldeiasi.ro/…/camionul-groazei-primele…
Camionul groazei – primele concluzii ale anchetei accidentului de la Bălţaţi. Șeful ISCRT: „Nu se justifică”
Marian Petroiu
Cate controale au fost efectuate la firme ? Numai in brasov sunt minim 3 firme care incarca marfa ptr automotive cu livrari in germania franta si au termene de livrare 24-48 h ?
Afloroaie Gică
Ptr asa ceva legea este prost conceputa. ANULAREA PERMISULUI SI A LICENTEI RE TRANSPORT. este foarte simpla treaba.
Vancsa Attila
Domnule politist si draga polite romana dupa parerea mea nu amenda maxima sau minima rezolva treaba ca degeaba aplici amenda maxima sau minima daca soferul este obosit obosit ramane si dupa ce a semnat procesul verbal intocmit de un bugetar care face…
Ionut Partene
N-am auzit încă de vreun șofer care să fi plătit o amendă pt tahograf din banii lui. Și oricum, când în loc de 500 de km pe zi, cum e normal și de bun simț, tu faci abia cate 200… n-ai încotro.
Silviu Vasilica
Situația este așa complicata și se ajunge la aceste șmecherii din cauza infrastructurii din Romania . Este aproape singura țara din UE in care nu se poate asigura o viteza medie buna pentru camioane in lipsa autostrăzilor . Nu sunt Sofer profesionist…
Bogdan Popa
Chiar de fiecare data aia sunt pe magnet? mai tăiați din ……
Sanda Baci
Frumos mesaj
Eugen Torja
Cu toate ca nu am, dar vând camion!😃😃😃😃
Jenő Ujfalusi
La noi se verifica daca sunt crapate discurile la frâne ? Cei care trec prin Germania întodeauna verifica si schimba discurile crapate . Stiu ca nemtii se baga sub camion si verifica si la nevoie te trimit in service .