Un accident grav a avut loc joi dimineaţă în Bucureşti, unde o dubă destinată transportului de deţinuţi a intrat în coliziune cu două maşini.

Accidentul a avut loc în sectorul 5, la intersecţia dintre Şoseaua Progresul şi Calea Rahovei. Mașina Poliţiei avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase însă nu i-a fost acordată prioritate la trecerea prin intersecţie şi a intrat în coliziune cu alte două mașini. Duba mergea către o secţie de poliţie de unde urma să ia mai mulţi arestaţi care urmau să fie duşi la instanţă.

În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat pe o parte. O polițistă primește îngrijiri medicale și urmează să fie transportată la spital. Traficul în zonă se desfășoară cu dificultate. Șoferul vinovat de producerea accidentului s-ar putea alege cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.