Pentru cei interesaţi de ce se întîmplă în marile procese (nu că ar fi de anvergură, ci pentru că în ele sînt implicate nume sonore), ultimele zile au fost ca nişte lovituri de măciucă în moalele capului. Pentru că toate deciziile instanţelor – cele mai multe definitive şi irevocabile -, fac unul şi acelaşi lucru: consfinţesc dreptul de încălcare a legii, fie că încălcarea a fost comisă de diferite persoane, fie de către autorităţi.
Mai întîi a fost, spre sfîrşitul săptămînii trecute, cazul Huidu. Fostul om de televiziune are, din 2011, pe conştiinţă trei vieţi. Şi numai întîmplarea face să fi fost doar trei. Recursul intentat de rudele celor morţi s-a judecat la Braşov. Decizie finală: patru ani cu suspendare! Ce învaţă Huidu şi cei ca el din această „pedeapsă”? Liber la ucis oameni nevinovaţi dacă „eşti vedetă” sau ai bani mulţi.
Tot „în sprijinul” celor cu bani a venit şi sentinţa definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care l-a judecat pe Gigi Becali pentru sechestrare de persoane şi lipsire ilegală de liberate. Iar procurorii nu au reţinut în sarcina inculpatului Becali şi a complicilor săi şi răpirea, chiar în formă agravantă, deşi erau întrunite toate condiţiile prevăzute de lege. Chiar şi aşa, pentru aceste infracţiuni pedeapsa prevăzută de lege este cuprinsă între 3 şi 25 de ani. În loc de asta, inculpatul Gheorghe Becali a fost condamnat la trei ani. Tot cu suspendare! „Traducerea”? Orice individ cu destui bani poate să-şi angajeze mai mulţi bătăuşi, iar cu ajutroul acestora să-şi facă şi să aplice propria lege fără a păţi nimic. (Ca să nu mai amintesc că, în mod normal, odată cu pronunţarea condamnării, fie ea şi cu suspendare, Becali trebuia să-şi piardă şi calitatea de parlamentar).
Şi dacă tot e vorba despre oameni cu bani, nu mai departe decît azi, fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, a fost „iertat” de instanţă de palta a aproape 50 de mii de lei, sumă ce reprezenta taxa de timbru pentru daunele de 100 de milioane de euro pe care i le cere fostei sale subalterne, Diana Severin. Deşi între timp au fost prezentate o serie de dovezi care arată implicarea sa în „mafia vămilor”, Blejnar se consideră calomniat de Severin care l-a acuzat că ar fi „regina vămilor”. „Afrontul” valorează, zice el, fix 100 de milioane de euro, iar în cererea depusă la instanţa din Ploieşti nu argumentează de ce ar fi nevoie să fie scutit de plata taxei de timbru. Doar cere asta şi pentru instanţă e de-ajuns.
Însă tot instanţele sînt de acord că şi reprezentanţii autorităţilor au dreptul să încalce legea. Chiar cu asupra de măsură. Şi tot din ultimele zile vin exemplele. Adrian Năstase, a cărui cerere de punere în libertate are şanse să fie admisă, a fost condamnat la doi ani cu executare într-un dosar în care NU există nici un fel de probe împotriva sa, dar în care trebuia „dat un exemplu” altor corupţi. O situaţie aproape identică există şi în cazul fostului lider de sindicat Marius Petcu. Diferenţa este că el a primit şapte ani. Tot cu executare. Problema? Din nou, lipsa toatală a dovezilor şi a probelor incriminatorii. În cazul celor doi este de notorietate corupţia. De ce nu s-or fi străduit poliţiştii şi procurorii să instrumenteze dosare „reale”. De ce au admis judecătorii să condamne fapte inexistente?