Iata mai jos doar citeva exemple:
Deputat Ancuta Pocora, 10 septembrie, ca reactie la decizia sindicatelor de a scoate in strada aproape un million de oameni, pe 5 octombrie:
„Guvernul mai are timp să renunţe la asumarea răspunderii!
Cele două Birouri Permanente ale Parlamentului trebuie convocate de urgenţă într-o şedinţă extraordinară. Nevoia acestei convocări se datorează solicitării sindicatelor privind amânarea adoptării legii salarizării unitare.
Parlamentul nu poate sta impasibil la ameninţarea cu o grevă fără precedent şi trebuie să asculte solicitările sindicaliştilor. În aceste condiţii, conducerile celor două Camere trebuie să amâne data asumării răspunderii şi să dea timp reluării discuţiilor asupra proiectului de lege.
Chiar dacă această decizie ar însemna o palmă dată pe obrazul premierului Emil Boc (sublinierea autorului), acesta şi colegii săi de partid din conducerile Parlamentului trebuie să înţeleagă că nu pot lăsa ca ţara să intre în haos pe 5 octombrie.
Totuşi, ca să iasă cu obrazul curat, premierul mai are o soluţie: să retragă chiar el proiectul legii salarizării unitare şi să reia negocierile cu sindicatele.
Oricare ar fi soluţia aleasă, o decizie trebuie luată în cel mai scurt timp pentru că ierarhizarea salarială pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea reflectă lipsa de criterii profesionale şi o discriminare evidentă a domeniilor feminizate.
Legea salarizării unitare încalcă atât ConstituÈ›ia României (art. 16), cât È™i Legea 202/2002 privind egalitatea de È™anse între femei È™i bărbaÈ›i (art.4 lit.b), lit.f)”.
Deputat PNL Diana Tusa, 10 septembrie, ca urmare a deciziei Guvernului de a-si asuma responsabilitatea pentru trei legi fundamentale:
“Parlamentul trage obloanele. Când urmează desfiinţarea?
De când mi-am început mandatul de deputat nu am putut să nu observ cum separaţia puterilor în statul român îşi pierde treptat, treptat din consistenţă. Puterea executivă se substituie celei legislative, puterea judecătorească este împinsă în derizoriu sau este pur şi simplu blocată, preşedinţia capătă puteri executive…
Timp de aproape un an guvernul ne-a invadat de ordonanţe. Ca membru al acestui for, asist la un fenomen anormal: Parlamentul îşi pierde principala sa atribuţie constituţională, aceea de unică putere legiuitoare a statului. Dezbaterile raţionale, cu argumente, sunt înlocuite de declaraţii suburbane făcute în prime-time în lumina camerelor de luat vederi. Poate acest lucru nu ar fi atât de grav dacă declaraţiile belicoase ar viza proiectele de reformare radicală a statului. Din păcate, ele nu vizează decât lupta politică dintre PSD şi PD-L, dintre Băsescu şi Geoană, dintre Vanghelie şi Udrea…
Ducerea în derizoriu a rolului Parlamentului a fost consfinţită zilele trecute prin angajarea răspunderii de către Guvern pentru trei proiecte de o importanţă capitală pentru orice naţiune: educaţia şi eficientizarea funcţionării statului.
Până mai ieri, am crezut că angajarea răspunderii este ultimul pas. Ultimul pas făcut de actuala putere pentru a justifica lipsa de importanţă a instituţiei fundamentale a oricărei democraţii şi, prin urmare, pentru a justifica inutilitatea ei.
M-am înşelat! PDL a gasit într-un final un motiv “plauzibil” pentru a trage obloanele la Parlament: campania electorală. Ştim din experienţă că în timpul campaniei electorale activitatea în Parlament e din ce în ce mai subţire. Trebuie să fim corecţi şi cu noi şi cu cetăţenii, l-am auzit ieri spunând pe şeful deputaţilor democrat-liberali. (…).
Fac apel către toţi colegii parlamentari, deputaţi sau senatori, să NU uite motivul pentru care au fost trimişi în Parlamentul României de către cetăţeni şi să NU accepte transformarea Parlamentului într-o remorcă a Guvernului”.
Nici Alina Gorghiu nu se lasa mai prejos. Chiar daca se lupta “doar” cu un ministru, liberala a gasit suficient inspiratie pentru a-si ridica in slavi seful de partid cu aceeasi ocazie.
“Bucureşti, 9.09.2009
România se laudă, atunci când are ocazia, cu performanţe sportive de invidiat, dar campionii noştri trec prin perioade cu adevărat dificile în drumul către recunoaşterea internaţională şi chiar şi după ce obţin aurul la olimpiade.
Este cazul campioanei olimpice Camelia Potec, cea care este în pauză de antrenament din cauza lipsei fondurilor pentru plata antrenorului personal. Mai mult decât atât, înotătoarea medaliată olimpic îşi pune problema renunţării la cariera sportivă dacă nu se va găsi urgent o soluţie. Dacă Federaţia de Nataţie şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român nu pot să asigure salariul integral al antrenorului şi pun condiţii pe care acesta nu le poate accepta, mă aşteptam ca Ministerul Tineretului şi Sportului să intervină. Nu ar fi prima dată când un antrenor este plătit din alte surse, gen sponsorizări, decât bugetul dat de minister către federaţii. Era nevoie doar de bunăvoinţă.
Constat, în schimb, cu maximă tristeţe, că Sorina Plăcintă, în loc să vină cu un răspuns la problema Cameliei Potec, are doar grija de a intra într-o polemică pe blog cu preşedintele PNL, Crin Antonescu – sperând ca acest lucru să-i aducă notorietate. Demersul lui Crin Antonescu, mai mult decât legitim, era de natură să atragă atenţia asupra cazului şi să contribuie la găsirea unei formule acceptabile pentru sportivă şi antrenor, pentru că ar fi o nedreptate să asistăm la întreruperea unui parcurs atât de frumos al unui campion.
Comentariul de pe blogul personal al doamnei ministru nu reprezintă altceva decât recunoaşterea neputinţei sau a neştiinţei de a gestiona cazul. Cred că este mai uşoară pentru domnia sa lansarea în polemici, dar este de preferat pentru viitorul sportiv al ţării să ia atitudine atunci când este solicitat sprijinul ministerului pe care îl conduce.
Numai în România putem găsi 75.000 euro pentru o scenă şi niciun ban pentru un medaliat olimpic. Putea să organizeze o strângere de fonduri, să intermedieze un contract cu un sponsor bucuros că susţine o asemenea valoare; putea să îşi întrebe colegii vechi în branşă din minister… orice, mai puţin să spună „nu pot” şi să răspundă obraznic preşedintelui liberal. Din câte îmi amintesc, în mandatul lui Crin Antonescu s-au obţinut rentele viagere pentru sportivi şi tot atunci România a avut cea mai bună prestaţie la Olimpiada de la Sidney, ca să vin doar cu două exemple. Dar nu acesta este fondul problemei, ci lipsa de interes şi preocupare pentru lucrurile esenţiale în această
N.A. Demersul e nobil, dar din moment ce doamna ministru Placinta “nu poate” sa arate interes fata de un sportiv de exceptie, iar liberalii au gasit chiar mai multe solutii constructive, or fi incercat macar ei sa o ajute pe Camelia Potec sa mearga mai departe?
Nemultumita este si Lucia Varga, fost secretar de stat, care a luat pozitie public pe 8 septembrie, dupa ce membrii Coalitiei au dat “verde” la constructii in parcuri.
“Prin votul dat astăzi în plenul Camerei Deputaţilor, împotriva proiectului de Lege nr.24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din zonele urbane, liberalii sancţionează politica iresponsabilă de distrugere a spaţiilor verzi pe care actualii guvernanţi o promovează.
În contextul boom-ului imobiliar la care am asistat în ultimii ani, spaţiile verzi nu trebuie percepute doar din punct de vedere estetic, ci trebuie valorizate din punct de vedere al sănătăţii populaţiei.
Actuala majoritate priveşte utilitatea acestor spaţii strict din prisma câştigurilor personale sau ale clientelei politice, … „Respingerea de către actuala majoritate parlamentară a amendamentului prin care se urmărea interzicerea construcţiilor în scuaruri şi parcuri, demonstrează interesele financiare oculte ale unora care transcend interesul cetăţeanului şi dreptul la o viaţă sănătoasă, pentru că în viziunea lor între spaţiile verzi şi calitatea aerului în marile oraşe nu este o legătură directă” a afirmat deputatul PNL Lucia Varga.
Ceea ce ne îngrijorează este faptul că actualii guvernanţi nesocotesc criteriile impuse atât de Uniunea Europeană, câr şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii care recomandă să se asigure între 26 mp şi 50 mp de spaţiu verde pe cap de locuitor, dând liber prin astfel de reglementări la defrisări şi la betonarea fiecărui colţ verde”.
Are cineva urechi sa asculte, macar uneori (si) glasul ratiunii?