Copiii bucureşteni sînt favorizaţi şi anul acesta. Printre multele manifestări dedicate aniversării zilei de 1 iunie se află şi una specială, organizată de Jandarmeria Română. Special pentru bucuria celor mici instituţia va prezenta un adevărat festival din care nu vor lipsi aplicaţiile sportive şi premiile, iar acţiunea -inclusiv focuri de armă şi terorişti-, va fi la ea acasă.
Pentru a asigura posibilitatea participării unui număr cît mai mare de copii, Jandarmeria a decis ca evenimentul să fie aniversat sîmbătă, 29 mai a.c., începînd cu ora 10.00. Organizată în parteneriat cu Federaţia Română de Rugby, „Ziua Porţilor Deschise pentru Copii”, se va desfăşura în Baza de Pregătire şi Antrenament a Jandarmeriei (strada Jandarmeriei, nr. 9-11, sector 1, Bucureşti).
Jandarmii au pregătit pentru cei mici diverse competiţii sportive, ateliere de prezentare a echipamentului şi tehnicii auto folosite pe timpul executării misiunilor, un atelier criminalistic, exerciţii demonstrative cu caii şi cîinii de serviciu, precum şi exerciţii de restabilire a ordinii publice, prezentate de luptătorii din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
De asemenea, copiii se vor putea antrena alături de jandarmi (escaladă, coborîre în rapel, pista psihologică etc) şi se vor putea plimba cu maşinile de intervenţie folosite pe timpul executării misiunilor.
Tot cu acest, prilej copiii vor putea participa la o competiţie de rugby, la finalul căreia cîştigătorii vor primi diplome şi cupe.