Evident, nici un judecător nu ar spune cu voce tare asemenea cuvinte. Dar este singura concluzie pe care o poate trage orice om care citește sentința pronunțată de magistrații din Sinaia, în data de 8 decembrie 2022, după ce un scandalagiu notoriu din Comarnic a amenițat (și) cu toporul un polițist și și-a expus organele genitale în public. Victimă în această speță a fost agentul de poliție B. R., iar agresor Dănuț Constantin Drăcea, ambii din Comarnic.
Faptele
Pe 20 august 2022, după ce a băut toată ziua, lui Constantin Dănuț Drăcea i-a venit poftă de scandal. Nu că asta ar fi fost vreo noutate, localnicii știindu-l ca pe un cal breaz cu astfel de manifestări. Iar cel mai mulți îi știu și de frică, pentru că omul are la activ inclusiv condamnări penale pentru fapte comise cu violență. E drept că între timp cazierul i-a fost „albit”, dar asta nu-l face mai puțin agresiv cu vecinii. Cam la fel s-au petrecut lucrurile și pe 22 august, aproape de miezul nopții. Numai că, de această dată, întîmplarea a făcut ca tocmai atunci să treacă pe acolo și mașina de Poliție, aflată în patrulare. Evident, polițiștii au intervenit imediat. Parcă atît aștepta Drăcea. Toate supărările și nemulțumirile lui s-au spart în capul polițiștilor, pe care a început să-i înjure, să-i măscărească și să-i amenințe. Și cum asta nu părea suficient, a început să culeagă piere de pe drum și să arunce spre cei doi. Dar tot n-a fost de-ajuns, pentru că oamenii legii nu se dădeau duși, ci încercau, în continuare, să-l potolească și să-l bage în curte. Pînă la urmă, Drăcea a intrat singur în curte. Dar numai pentru cîteva minute. Cît să-și cheme în ajutor fiul – Daniel Gabriel Drăcea – și să ia un topor cu care să se repeadă asupra polițiștilor. Mai ales cu agentul aveau cei doi ceva de împărțit, deoarece îl cunosc mai bine, polițistul locuind la numai cîteva sute de metri de casa familiei Drăcea. Tocmai de aceea, probabil, lui Drăcea senior i-a fost la îndemînă să-l amenințe pe polițist că-i dă foc la casă și-l omoară, atît pe el, cît și familia. Toate astea în timp ce lovea amenințător cu toporul în gard. Cînd a realizat că amenințările s-ar putea transforma în realitate, polițistul a scos pistolul și l-a îndreptat către agresor. Speriat, acesta a intrat în curtea casei sale, dar nu înainte de a-i spune polițistului: „Mă împuști tu pe mine, mă? Îmi mănînci …!”. Și a rămas dezbrăcat de la brîu în jos.
În instanță
Întreaga întîmplare a fost filmată cu bodycamul pe care polițiștii sînt obligați să-l aibă permanent asupra lor cîtă vreme sunt în timpul serviciului, iar înregistrarea a fost depusă la dosarul pentru ultraj și ultraj contra bunelor moravuri înanintat Judecătoriei Sinaia. Intrat pe rolul instanței la sfîrșitul lunii septembrie, dosarul a fost „soluționat” chiar la al treilea termen, unul dintre acestea fiind acordat pentru „a se depune înscrisuri în circumstanțiere”. Mai exact, după ce polițistul a arătat că, atît viața sa, cît și a familiei au fost amenințate, iar inculpatul i-a spus că îi va da foc la casă, instanța a decis că acest lucru poate fi evitat foarte simplu prin instalarea unui sistem de înregistrare audio-video care să supravegheze toată proprietatea polițistului. Devizul făcut de o firmă specializată în astfel de lucrări a fost de 10.000 (zece mii) de lei și a fost predat instanței. Nimeni nu știe pe baza cărui procedeu, judecătorul din acest dosar a ajuns la concluzia că o astfel de lucrare costă 2.000 (două mii de lei), bani pe care Dănuț Constantin Drăcea va trebui să-i achite, sub formă de despăgubiri morale, polițistului.
… și la vară cald
Ce a mai decis instanța? Cercetat, atît el, cît și fiul său sub control juiciar, Dănuț Constantin Drăcea a fost condamnat la un an și o lună de închisoare cu suspendare și doi ani termen de supraveghere. De asemeneava trebui să muncească timp de 90 de zile în folosul comunității, fie la Biblioteca din Comarnic, fie la Primăria din același oraș. Cît despre fiu, Daniel Gabriel Drăcea, acesta a primit tot pedeapsă cu suspendare, dar numai șapte luni.
Toate astea în condițiile în care dacă ar fi fost vorba doar despre art. 371 din Codul Penal (tulburarea ordinii şi liniştii publice) și sau arte 375 din Codul Penal (ultrajul contra bunelor moravuri) tot ar fi trebuit să fie pedepsiți cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
De menționat că hotărîrea nu este definitivă.
hi hi hi SUNTEM COLONIE PRIN LEGEA 28 15/03/1991! : https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/1476 !!! Adica ala care isi zice “politai” este un individ care NU ARE PERSONALITATE JURIDICA !!!!! Politia NU EXISTA !!! „Constituția a fost revizuită în anul 2003 prin adoptarea Legii de revizuire a Constituției României, aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003, lege intrată în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României.”Constituțiile României din 1991 și 2003 NU SE BUCURĂ DE LEGIMITATE ȘI NU AU INTRAT NICIODATĂ ÎN VIGOARE, fiindcă:
– au fost încălcate actele emise de Frontul Salvării Naționale în zilele Revoluției, anume Decretul-Lege nr.2/27 decembrie 1989 care stipula că „sunt și rămân desființate toate structurile de putere ale fostului regim dictatorial”, adică inclusiv Constituțiile din perioada comunistă, forma de guvernământ republicană și funcția de Președinte al României;
– adoptarea „Constituției României 1991” s-a făcut fără respectarea prevederilor legii anterioare (care, în momentul 1991, era Constituția României din 1923);
– au existat numeroase nereguli grave, consemnate oficial și pe deplin verificabile, în lucrările Adunării Constituante;
– Constituția României 1991 nu a fost publicată în Monitorul Oficial, așa cum cere legea (fusese publicat numai un proiect al său).”
DECI NOI NU AVEM „STAT” ÎNFIINŢAT JURIDIC ȘI NICI CONSTITUŢIE
NOI SUNTEM ȘI LA ORA ACTUALĂ REPUBLICA POPULARĂ ROMÂNĂ, NU „SOCIALISTĂ”
NU SUNTEM NICI „ROMÂNIA”
„ROMÂNIA INC” ESTE CORP0RAŢIA LOR
udmr este un ONG !!!!! si nu un partid !
https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Constitu%C8%9Bia_Rom%C3%A2niei?fbclid=IwAR2hmpTzYm2XmTxlwTDMblqhvCBUwFIzUvGjNP-WaqpddX4ddwL_lfb5EAM
Marius, trebuie să recunosc că n-am înțeles ce vrei să spui.