Astăzi au fost adoptate normele metodologice pentru legea eutanasierii. Maidanezii încearcă şi ei „să îşi spună cuvântul”.
Ieri a trecut pe langa mine. S-a oprit la cusca in care un pui de caine plangea de dimineata. L-a luat de gat si i-a facut o injectie. A scos un urlet puternic, s-a zbatut cateva minute si apoi s-a facut liniste. Ne uitam speriati. Nu mai indrazneam nici sa latram, nici sa ne tanguim. De cateva zile este la fel. In fiecare seara, fratii nostri dispar intr-un urlet de durere cumplit. Uneori ramane in urma lor mult sange. I-am auzit pe oameni cum rad, se distreaza vorbind despre eutanasie. Stiu ca in curand va veni si randul meu, cand, desi voi spera ca acea mana intinsa spre mine ma va mangaia, imi va aduce moartea. Tu, omule, esti singura mea speranta. Ma rog tie si prietenilor tai sa opriti aceasta durere. Voi, oameni cu suflet bun sunteti singura mea sansa. Vocea mea firava, latratul meu speriat nu inseamna nimic pentru ei. Cu ce am gresit oare de sunt abandonat si ucis? Imi aduc mereu aminte de copiii care ma trageau de urechi in joaca, de parintii lor care ma mangaiau, de bunicii care ma hraneau. Unde au disparut ei? Cum am ajuns aici? Stiu ca te simti neputincios, dar nu ma lasa sa mor. Lupta pentru mine. Maine, e posibil ca eu sa nu mai exist. Nu permite ca ziua de maine sa-mi aduca moartea. Am atata iubire si bucurie de daruit… Salveaza-ma, fii vocea mea. Esti singura mea speranta.
Iti multumesc ca esti alaturi de ei si de mine. Iti multumesc ca dai glas suferintei mele. Poate maine ma va mangaia cineva. Poate maine eu voi muri, dar salveaza-mi fratii, te rog!
