Soluția aparține magistraților Tribunalului Suceava și nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel.
Vasile Lavric a fost arestat preventiv în 2020 și de atunci nu a mai fost eliberat. Bărbatul se află în Penitenciarul Botoșani.
El este cercetat în prezent pentru uciderea soției sale, Auricăi Bodnărescu.
”În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că inculpatul, în noaptea de 10/11 iunie 2020, și-ar fi luat soția de la domiciliul comun situat în municipiul Rădăuți, transportând-o într-un loc necunoscut, după care, pe fondul geloziei, ar fi agresat-o suprimându-i cu intenție viața și apoi i-ar fi ascuns cadavrul, care nu a mai fost găsit. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asupra a șapte bunuri imobile ale inculpatului, respectiv asupra a două autoturisme. Totodată, procurorii au solicitat în baza art. 330 din Codul de procedură penală menținerea măsurii arestării preventive și a sechestrului asigurător constituit”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, transmis la data trimiterii în judecată a lui Vasile Lavric.
Continuarea pe Adevărul.