Miercuri, 28 iunie, jurnal ora 12.00

Iată-mă acuzat că iau apărarea capitalului străin! Nu, maestre! Nu ne-am întrebat, la timpul potrivit, dacă România era aptă pentru democraţie ori democraţia era pregătită să preia România. Şi iată, capitalul străin sau românesc este Kapital şi nimic mai mult * Unii fac Kapital furând, alţii fac Kapital arătând lamentându-se cu degetul pe cei care fură şi lamentându-se. Şi tot aşa de 28 de ani şi în vecii vecilor * Îl apreciez pe Mihai Tudose tocmai fiindcă, pentru a se găsi pe sine, a recurs la mijloacele pe care le avea la dispoziţie un om simplu, fără legături cu Grupul Soros, cu lumea lui Coposu, Patriciu ori ambasadele străine. Securitatea, maestre, este periculoasă când lucrează pe ascuns, sub acoperire. Un ofiţer SRI este demn de stima concetăţenilor săi * Aveţi dreptate: am fost niţel prea aspru cu preşedintele Iohannis. Am scris fiind uşor defazat. Într-adevăr, un preşedinte care îşi respectă poporul n-ar fi procedat altfel: a dat întâietate realităţii politice şi sociale. Mulţumim! * Nu cunosc detalii despre acel plagiat. Ştiu că Mihai Tudose şi-a retras teza de doctorat odată cu toţi colegii care au lucrat sub comanda acelui jalnic Gabriel Oprea * Lui Cornel Nistorescu i-am fost şef şi mi-a fost patron. Dacă ar da o parte din osânză şi colaboratorilor, ar fi pentru presa română ceea ce este Hagi pentru fotbal. Astăzi, suntem dirijaţi de GPS-uri diferite. Am rămas prieteni * Pe Tudorel Toader l-am avut la suflet când a manevrat ca Dragnea să nu-şi facă mendrele cu pragul de abuz. Astăzi cred că ar fi trebuit să-şi dea demisia în semn de protest. Nu-mi mai place * Presa minte în proporţie de 90 la sută. După cum se vede, nu-mi pot reprima excesul de generozitate * Unde este domnul Viorel Cataramă? Nu ştiu. Nu mai ştiu. A fost „un nestemat”. De o incultură bogată, mergea la ţintă, ca un bivol. N-a fost înţeles la vremea lui. Colegii l-au preferat pe Ludovic Orban. Un parvenit jegos. Astăzi, ieri, de fapt, calmul, mersul în echilibru al lui Orban mi-au plăcut: poate cu el se întâmplă invers decât se petrece la ceilalţi, puterea îl înţelepţeşte * Despre Boureanu? Dacă nu mi-ar fi profund antipatic, aş spune că, parţial, mult parţial, are dreptate. Nu va avea succes, totuşi. Ca să ai dreptate, nu e importantă atât justiţia cât ţara în care se face. Mai exact, contează enorm o experienţă de sute de ani * Semnale despre cum va fi sfârşitul lumii vin din America: morţi aiuritoare, de caniculă; coşmar: să nu te poţi apăra, să mori lent la temperaturi de 47 de grade * Fostul meu prieten, Teodor Bălan, a difuzat pe FB un articol de o minuţiozitate incredibilă a lui Adrian Coşereanu în legătură cu întâlnirea Trump – Iohannis. Cu aceeaşi esenţă lucrată de mine în două rânduri. Sentiment întremător, să afli că nu eşti singur. E ca şi cum ai avea deodată trei picioare * Rareş Bogdan, cu înfăţişarea lui de primar în Casa de Căsătorii şi spiritul bogat al lamei de ras, e tot mai greţos. Nu poate fi urmărit. Într-o seară mă voi ţine de nas şi voi povesti * Arde Corbeanca, de ieri de pe la patru după-amiază. Imaginea văzută de sus arată ca un jar de vulcan încins; profesionalismul forţat al reporterilor, întrebările idioate denotă că ei, privind sinistrul apocaliptic, ca oameni, n-au fost impresionaţi şi că „spectacolul” la care sunt martori nu e decât un accident. Asistă, dar nu-l văd * Ionuţ Cristache, la TVR, mare cât balena albastră, mic cât un fâsâit : i-a invitat în emisiunea lui pe Olguţa Vasilescu, Val Vâlcu şi Marius Pieleanu să vorbească despre componenţa noului guvern, o componenţă care se schimba de la oră la oră; era ca şi cum ai căra apă cu ciurul * Dimineaţa, la cinci şi jumătate, ies cu picioarele goale în iarbă, mă întorc după jumătate de oră, îmi iau singurii mei prieteni, căţeii Pablo şi Maxi, şi ies la plimbare. În fiecare dimineaţă aceiaşi cunoscuţi, doar femei. Bărbaţii dorm încă * La întrebarea „Ce faceţi?” aş răspunde „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”; treabă deloc uşoară. Mă abţin; aerul proaspăt îmi cenzurează patetismul * Dar apropo de patetism. Replici voioase: Mihai Gâdea către Varujan Vosganian, ceva în genul: priviţi aceste coloane negre de fum în apropierea aeroportului; zeci de mii de oameni, prieteni, cunoştinţe, membri de familie aşteaptă să afle dacă vor circula avioanele; ce părere aveţi? Varujan către Mihai: nu mă pricep la avioane, dumneavoastră vă pricepţi? Mihai către Varujan: dumneavoastră vă pricepeţi la poezie şi muzică; eu mă pricep la întrebări. Varujan: de data asta nu v-a reuşit. Mai încercaţi! * Răsfoiesc presa de dimineaţă; gândul mă duce înapoi, la o constatare mai veche: presa este expresia în scris a înapoierii spiritului. Sub deviza „Obligaţia ziaristului”, haite de filistini se reped hămesite să doboare un om doar fiindcă aşa le dictează „obligaţia de gazetar”. Se întrec să se copieze unul pe altul, se calcă în picioare într-un marş al penibilului * Las’ că nici chinezii nu renunţă uşor; o instituţie din România a penalizat cu o sută de mii de lei nişte chinezi care angajau mexicani la negru *